Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul pentru modificarea şi completarea Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, precum şi pentru modificarea articolului 23 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Iniţiativa legislativă prevede că minorii care au împlinit 16 ani pot circula în afara României neînsoţiţi de un adult, dacă prezintă o declaraţie care să cuprindă acordul părinţilor acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei. Legea merge la promulgare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 248/2005, în sensul stabilirii unui nou regim de circulaţie în străinătate pentru minorii care au împlinit vârsta de 16 ani.

Astfel, iniţiativa legislativă propune ca organele poliţiei de frontieră să permită ieşirea din România a cetăţenilor români minori care au împlinit vârsta de 16 ani şi neînsoţiţi de o persoană fizică majoră, dacă prezintă o declaraţie a părinţilor sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul, respectiv a părintelui care exercită singur autoritatea părintească, declaraţie care trebuie să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei.

Prin urmare, proiectul prevede că „prin excepţie de la prevederile alin. (1), minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate, cărţi de identitate simple sau cărţi electronice de identitate, care urmează să se deplaseze în străinătate în vizită la rude sau pentru studii, pentru a participa la concursuri oficiale ori pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol şi prezintă acte doveditoare în acest sens, poate călători în străinătate neînsoţit de o persoană fizică majoră, dacă prezintă organelor poliţiei de frontieră o declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei”.

Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul şi astfel legea merge la promulgare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.