Cel puţin trei persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce un SUV a intrat într-un grup de pietoni, lângă o intrare a reţelei de metrou din cartierul North Hollywood din Los Angeles, au declarat autorităţile, marţi seara, citate de CNN.
În jurul orei locale 17:55, un SUV alb a lovit cinci pietoni, potrivit Departamentului de Poliţie din Los Angeles, care nu a furnizat alte detalii. Şoferul a fost, de asemenea, internat în spital în stare critică, a precizat departamentul, într-o postare pe X.
At least three people are dead after a car crashed into a food stand near a North Hollywood bus stop on Tuesday night. LAFD says three people were pronounced dead and three others were taken to a nearby hospital in critical condition. Breaking details in our bio. https://t.co/hOCLnAhBKQ
— CBS LA (@CBSLosAngeles) November 11, 2026
Trei persoane au murit la locul accidentului, în intersecţia aglomerată, în timp ce cel puţin alte trei au fost transportate la spitalele locale în stare critică, a declarat Departamentul de Pompieri din Los Angeles (LAFD). Circumstanţele accidentului nu sunt cunoscute, a precizat LAFD.
Imaginile aeriene difuzate de KCAL, afiliată CNN, arată un SUV alb sub un acoperiş albastru, oprit chiar lângă o intrare acoperită a reţelei de metrou, cu resturi împrăştiate în jurul zonei. Autospecialele de pompieri şi maşinile de poliţie au blocat intersecţia în timp ce interveneau la locul incidentului.



























