Prof. Dr. Octav Ginghină, despre medicamentul care creşte rata de supravieţuire în cancerul pancreatic: E lumina de la capătul tunelului. În cancer sunt nişte celule care refuză să moară, medicamentul declanşează moartea celulară/ Ce spune un pacient

Prof. Dr. Octav Ginghină, despre medicamentul care creşte rata de supravieţuire în cancerul pancreatic: E lumina de la capătul tunelului. În cancer sunt nişte celule care refuză să moară, medicamentul declanşează moartea celulară/ Ce spune un pacient

Prof. Dr. Octav Ginghină, chirurg oncolog la Institutul Oncologic Bucureşti, profesionist cu experienţă în chirurgie hepato-bilio-pancreatică, endocrină şi cancer mamar, a explicat pentru News.ro ce înseamnă pentru pacienţi, dar şi pentru medici, rezultatele unui studiu, anunţate recent în America. Săptămâna trecută 10.000 de oncologi au aplaudat prelung momentul în care medicul Brian Wolpin, de la Institutul de Cancer Dana Farber al Universităţii Harvard, cercetător principal al studiului, a anunţat, la cel mai mare congres de oncologie de pe planetă al Societăţii Americane de Oncologie Clinică, vestea aşteptată zeci de ani de lumea ştiinţifică: medicamentul Daraxonrasib dublează rata de supravieţuire a pacienţilor cu cancer pancreatic avansat.

CITEȘTE ȘI Un medicament promite să fie revoluţionar împotriva cancerului pancreatic: dublează rata de supravieţuire şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii

Medicamentul acţionează asupra proteinelor RAS, care determină celulele să crească şi să se dividă. Este conceput pentru a opri formele active ale acestor proteine care alimentează de fapt creşterea tumorilor pancreatice. Tratamentul acţionează în cazul pacienţilor cu cancer pancreatic avansat care au o anumită mutaţie genetică, spune Prof. Dr. Octav Ginghină. Efectele secundare ale tratamentului sunt foarte reduse, a precizat specialistul.

"În cancerul pancreatic, progresele au fost lente în ultimii ani, în continuare ne luptăm cu supravieţuiri relativ reduse.

Acest medicament acţionează la pacienţii care au o anumită mutaţie genetică, deci trebuie să existe mutaţia KRAS ca să poată să fie eficient acest medicament. Marea majoritate a pacienţilor au această mutaţie, iar efectele secundare sunt extrem de reduse, extrem de important, pentru că un medicament care are efecte secundare majore de obicei e foarte greu de dus la capăt, şi atunci e un alt beneficiu.

Iar faptul că s-a dublat supravieţuirea la aceşti pacienţi cu cancer pancreatic avansat este un lucru care cu siguranţă schimbă paradigma actuală în acest tip de cancer.

Într-adevăr e o întreagă poveste genetică dar nu o să intru în toate detaliile, identifică această mutaţie, reuşeşte să intre la nivel celular şi să declanşeze apoptoza, adică moartea celulară. În cancer, în esenţă, sunt nişte celule care refuză să moară. Până la urmă, asta ne dorim, la nivel celular, să-l convingem să urmeze ciclul firesc al vieţii, anume, la un anumit moment dat, să facă această apoptoză, să nu mai crească, să nu se mai extindă şi să reducă dacă se poate volumul tumoral.

Este vorba despre pacienţi care au avut tratamente chimioterapice, este vorba despre pacienţi cu cancer pancreatic avansat. În continuare, rezultatele cele mai bune le avem în cancerul pancreatic iniţial, atunci când putem opera, până la urmă noi suntem chirurgi şi când putem opera şi găsim pacienţi care au cancere operabile, atunci beneficiile sunt cele mai mari. Acest studiu se referă la cancerul avansat, pacienţi care fie au fost operaţi, au avut recidive sau care pur şi simplu de la început au fost în stadii avansate, nu s-au pretat pentru intervenţie chirurgicală, acestora li s-a prelungit viaţa", a explicat medicul.

Se schimbă paradigma în modul de tratare a cancerului pancreatic. Cercetătorii vor să afle acum dacă medicamentul poate da rezultate mai bune în combinaţie cu alte terapii sau dacă poate fi folosit mai devreme în evoluţia bolii. Medicul Octav Ginghină vorbeşte despre testarea acestui medicament pentru a micşora tumorile pancreatice şi astfel acestea să poată fi ulterior operate.

"Dar bineînţeles aceste medicamente vor fi testate, încercate acum şi în alte situaţii, cum ar fi înainte de operaţie, pentru a micşora tumora şi a aduce mai mulţi pacienţi la intervenţia chirurgicală care este de fapt cea care vindecă pacientul respectiv.

De ce este cancerul de pancreas greu de diagnosticat şi de tratat

Pancreasul este un organ extrem de profund, cu o simptomatologie extrem de redusă, practic în primele faze ale bolii foarte rar există simptome, manifestări clinice ale bolii. Şi atunci marea majoritate a pacienţilor ajung în stadii tardive.

În ultimii ani, cu dezvoltarea imagisticii, cu accesibilitatea mult mai bună spre sistemul sanitar, lucrurile s-au îmbunătăţit şi descoperim leziuni în stadii din ce în ce mai incipiente. Pe de altă parte, chimioterapia şi tratamentele adjuvante au avut efecte destul de reduse asupra adenocarcinomului de pancreas. De aceea este această revoluţie, lumea în sală a început să aplaude, aţi văzut, pentru că acolo lucrurile se desfăşurau foarte greu, la nivel celular, microscopic, progresele erau cât se poate de mici şi acum avem o speranţă, e lumina de la capătul tunelului.

Noi avem un număr important de cazuri, dar suntem şi un centru supraspecializat în această direcţie, în cancerul de pancreas şi atunci sigur că avem un număr important de cazuri. Pacienţii în general sunt vârstnici, cu vârsta peste 60, 70 de ani, dar bineînţeles că sunt şi cazuri de pacienţi tineri, am operat tumori de pancreas inclusiv la adolescenţi sau persoane foarte tinere, dar sunt excepţii.

Sigur că rezultatele cele mai bune au fost la oameni care au fost atenţi cu sănătatea lor, care şi-au făcut controale periodice.

Din păcate, nu există un test de screening, cum e în alte cancere, care să ne spună exact care e situaţia şi care sunt riscurile dar bineînţeles că există o pleiadă de analize atât de sânge cât şi imagistice care ne pot îndruma în această direcţie", a explicat pentru News.ro Prof. Dr. Octav Ginghină, chirurg oncolog.

Ce spune Augustin, pacient cu cancer pancreatic depistat în fază incipentă. Bărbatul a descoperit boala în urma unui control urologic, de rutină. "Aici a fost norocul meu, Dumnezeu m-a împins de la spate să merg să fac un control de rutină care a depistat şi altceva"

"A fost un control de rutină la urologie de fapt, şi din cauza vârstei, din ce am înţeles e destul de complicat de observat, de diagnosticat. Nu pot spune că au fost simptome dificile sau dureri, niciun semn că ar exista aşa ceva.

În urma unui control de rutină la urologie şi a unei ecografii, medicul specialist de la urologie a solicitat un CT abdominal cu substanţă de contrast. Şi pentru ceea ce văzuse dânsul pe partea urologică, dar având oarece suspiciuni privind starea generală.

În urma CT-ului s-au văzut acele tumori, un conglomerat să spunem, şi am intrat apoi pe firul normal, evolutiv, al unei astfel de afecţiuni. Era destul de ridicat pentru a fi alarmant, destul de mic pentru a putea fi operat. Aici a fost norocul meu, Dumnezeu m-a împins de la spate să merg să fac un control de rutină care a depistat şi altceva. Am avut şansa de a putea fi operat.

Ce crede pacientul despre noul medicament

Toată lumea a auzit de acel colac de salvare. Până nu ajungi să ai nevoie de colac de salvare, nu înţelegi exact ce înseamnă colacul de salvare. Pentru noi, cei care avem astfel de afecţiuni, un astfel de medicament este mai mult decât un colac de salvare, o prelungire a vieţii, un trai decent, o viaţă cât de cât normală, şi, mai mult, dă speranţă familiei, pentru că, în momentul în care un medic specialist îţi spune este inoperabil, deja înţelegi că ceva se va întâmpla.

Acest medicament va salva foarte multe vieţi prin posibilitatea de a putea fi operaţi şi de a li se prelungi viaţa, sau chiar prin posibilitatea de a reduce atât de mult aceste tumori încât practic operaţia să rămână o alternativă în ultimă instanţă.

Sfaturile sale pentru ceilalţi pacienţi care nu merg la timp la medic

În principiu, nu ne gândim să facem un control până nu ne doare. E o problemă pe care o avem toţi, din păcate, destul de puţini sunt cei care gândesc şi preventiv, de la o anumită vârstă, însă, creşte foarte mult şi instinctul de conservare personal. În plus, te gândeşti că ai nişte îndatoriri faţă de familie. Ce aş spune pacienţilor, să se gândească la următorul lucru: au o îndatorire faţă de ei înşişi, mergi la control, previne şi în cele mai multe cazuri vei avea câştig de cauză. Te duci pe picioarele tale la operaţie, pleci pe picioarele tale. Eu am două săptămâni de la operaţie deja, am stat o săptămână la ATI, o operaţie complicată, însă forţa pe care o simţi în momentul în care eşti preluat de o echipă ca a domnului profesor Ginghină este incomparabilă. Dânsul, medicii au ales o misiune, cea mai grea şi cea mai sfântă: să salvezi oameni, să alini suferinţe şi să redai familiei speranţă şi bucurie", a declarat pacientul pentru News.ro.

Info plus

Conform datelor INSP, în 2024 au murit de cancer aproape 22.000 de femei. Cancerul de pancreas a fost în rândul acestor paciente a cincea cauză de mortalitate, după cel de sân, colorectal, trahee, bronhii şi plămân şi col uterin, cu un procent de 6,4% din numărul total de decese.


viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră