Mureş: Patru răniţi, între care doi copii, după ce un şofer a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, maşina intrând într-un gard - FOTO

Mureş: Patru răniţi, între care doi copii, după ce un şofer a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, maşina intrând într-un gard - FOTO

Patru persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, pe un drum din judeţul Mureş, unde un şofer a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, maşina intrând într-un gard. Două dintre victime sunt copii, primele investigaţii indicând că toate victimele sunt în stare stabilă.

Accidentul rutier s-a produs duminică, în jurul orei 7:00, pe strada Praidului din localitatea Sovata, unde un autoturism a derapat, a ieşit de pe şosea şi a intrat într-un gard, avariind o conductă de gaz, maşina trecând, la mică distanţă, pe lîngă un stâlp din beton
Toţi cei patru ocupanţi ai autoturismului, între care două fetiţe de 2 şi 6 ani, au fost răniţi, fiind duşi la Compartimentul de Primiri Urgenţe Sovata pentru investigaţii medicale suplimentare. Potrivit paramedicilor, starea lor nu este gravă, fiind încadraţi în cod verde medical.
La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de intervenţie, o ambulanţă SMURD, precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Mureş.
De asemenea, la locul accidentului a intervenit şi o echipă a operatorului de distribuţie a gazelor naturale.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră