Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, pe Facebook, un mesaj pentru toţi credincioşii care sărbătoresc Paştele catolic, arătând că este potrivit să fim împreună cu toţi cei care au nevoie de solidaritatea noastră şi să fim alături de victimele violenţei şi intoleranţei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Doresc să adresez gândurile mele cele mai calde creştinilor romano-catolici şi protestanţi care sărbătoresc astăzi Paştele. În aceste zile în care celebrăm darul luminii şi al vieţii, este potrivit să fim împreună cu toţi cei care au nevoie de solidaritatea noastră”, a scris preşedintele Klaus Iohannis pe pagina de socializare.

Şeful statului mai transmite, cu ocazia Paştelui Catolic: ”Să fim alături de victimele violenţei şi intoleranţei ori de cei pentru care pâinea cea de toate zilele este departe de a fi o metaforă. Vă doresc tuturor ca Învierea Domnului să vă găsească în pace, sănătoşi şi fericiţi, alături de familie şi cei dragi! Cristos a Înviat!”

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia acestuia, Carmen, au participat, sâmbătă seară, la slujba de Înviere la Biserica Romano-Catolică din centrul municipiului Sibiu, familia prezidenţială întrând prin spatele bisericii pentru a evita jurnaliştii.

În România, aproximativ un milion de catolici, reformaţi şi evanghelici sărbătoresc, duminică, Paştele, cu cinci săptămâni înaintea ortodocşilor, acesta fiind cel mai mare interval între sărbătoarea Învierii la cele două Biserici.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.