Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a discutat, miercuri, cu reprezentanţii sindicatelor din sistemul penitenciar, arătând că se caută soluţii pentru rezolvarea etapizată a problemelor din acest sistem. ”Îmi menţin angajamentul ca poliţiştii de penitenciare vor avea aceleaşi drepturi ca toţi ceilalţi angajaţi din familia ocupaţională apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”, a afirmat Predoiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Cătălin Predoiu s-a întâlnit, miercuri, la sediul Ministerului Justiţiei, cu reprezentanţii sindicatelor din cadrul ANP, respectiv Ştefan Teoroc (Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare), Cosmin Dorobanţu (Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţionala a Penitenciarelor) şi  Ionuţ Mogâldea (Federaţia Poliţiştilor de Penitenciare), fiind abordate subiecte de interes comun şi evaluate soluţiile pe care Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în dialog cu sindicatele şi cu sprijinul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Finanţelor Publice, trebuie să le găsească în continuare. Între acestea, deficitul de personal este printre cele mai importante provocări ale sistemului penitenciar în acest moment, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Justiţiei.

Dialogul rămâne deschis, ministrul Justiţiei reafirmând sprijinul Ministerului pentru ANP şi sindicate în rezolvarea etapizată a problemelor sistemului penitenciar.

”Am avut un dialog constructiv pentru care le mulţumesc liderilor sindicali. Le-am mulţumit, de asemenea, pentru faptul că au asigurat funcţionalitatea sistemului penitenciar pe parcursul protestului desfăşurat astăzi. Căutăm împreună soluţii pentru problemele sistemului penitenciar şi prin angajarea unui dialog cu Parlamentul şi Ministerul Muncii privind legile salarizării şi pensiilor, pentru că problemele stringente ale sistemului penitenciar sunt legate direct de agenda acestor două importante instituţii. Îmi menţin angajamentul ca poliţiştii de penitenciare vor avea aceleaşi drepturi ca toţi ceilalţi angajaţi din familia ocupaţională apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pe baza discuţiilor pe care le-am avut în trecutul apropiat cu dl. prim-ministru şi cu dl. ministru al Afacerilor Interne”, a afirmat Cătălin Predoiu, după întâlnire.

Potrivit ministrului Justiţiei, în următorii 1-2 ani trebuie ocupate locurile vacante şi cooptaţi în aparatul sistemului penitenciar 1-2.000 de poliţişti de penitenciar, pentru a se depăşi zona critică din punctul de vedere al resurselor umane.

”Totodată, este important să ajungem în următorii ani la un necesar de 20.000 de angajaţi pentru a răspunde provocărilor sistemului penitenciar evaluate şi determinate ştiinţific pe baza tuturor criteriilor care ţin de siguranţa deţinerii şi calitatea actului profesional desfăşurat de poliţiştii de penitenciare. Respectarea unui astfel de parametru ar elimina fenomenul orelor suplimentare, care ar conduce la creşterea siguranţei şi reducerea costurilor bugetare. În acelaşi timp, cred că este momentul să gândim şi alte soluţii alternative pentru a răspunde presiunii legate de nevoia de personal, presiunea costurilor şi a necesarului de spaţii de cazare. Rămân în continuare în dialog cu sindicatele, încurajez şi sprijin ANP să dezvolte în continuare propriul dialog social cu angajaţii din penitenciare, care să se armonizeze cu dialogul pe care MJ îl menţine cu organizaţiile sindicale. Am încredere că împreună vom depăşi aceste momente dificile”, a declarat Predoiu.

Sindicaliştii din penitenciare au anunţat că miercuri, timp de cel puţin patru ore, vor refuza munca suplimentară, iar astfel se va ajunge la blocarea mai multor sectoare ale activităţii. Dacă revendicările nu vor fi soluţionate, durata protestului va fi majorată, în iunie.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a arătat că, în contextul protestelor sindicatelor din penitenciare, au fost luate măsuri care să asigure siguranţa locurilor de deţinere. ”Cu toate că acţiunile de protest vor îngreuna considerabil activităţile curente, deficitul de personal fiind semnificativ în toate unităţile, asigurăm opinia publică de faptul că siguranţa locurilor de deţinere nu este şi nu va fi periclitată în niciun mod, principiu la care aderă atât echipele manageriale, cât şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale”, a transmis ANP.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.