Peste 4.000 de persoane, între care şi preoţi, au participat, sâmbătă, în Capitală, la "Marşul pentru viaţă", prin care vor să atragă atenţia asupra numărului tot mai mare de avorturi. Participanţii la marş au parcurs traseul Piaţa Unirii - Parcul Tineretului, timp în care circulaţia a fost oprită pe bulevardele Unirii şi Dimitrie Cantemir.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Participanţii la manifestaţie s-au adunat în jurul orei 12.00 în Parcul Unirii, unde au împărţit baloane colorate şi pancarte cu mesaje precum "Cu fiecare copil, un înger vine in lume", "Sunt iubire, Sunt pentru viaţă", "Ajută mama şi copilul, ei depinde de tine", "Femeile merită mai mult decât avortul".

FOTO: Inquam Photos / Ariana Neagoe
FOTO: Inquam Photos / Ariana Neagoe

 

În jurul orei 13.00, participanţii au plecat în marş pînă în Parcul Tineretului, circulaţia fiind oprită pe bulevardele Unirii şi Dimitrie Cantemir, pe sensul spre Tineretului.

 

Între participanţi s-au numărat, ca în fiecare an, şi preoţi, Biserica Ortotoxă anunţând, de altfel, că sprijină acest marş, organizat de Asociaţia "Studenţi pentru viaţă", iar "participarea clerului şi mirenilor la acest eveniment nu este obligatorie, ci benevolă”.

 

Unul dintre preoţii prezenţi la marş, Ionuţ Ungureanu de la parohia "Sfântul Grigorie" din Capitală, a spus că a venit "pentru a susţine viaţa".

 

"Sunt aici pentru a susţine femeile pentru că merită tot respectul din lume, pentru Creaţia lui Dumnezeu care i-a fost lăsată ca aceşti copii sa vina la dansul. Avortul este o crima. Nu trebuie sa se întâmple", a spus, la rândul său, o femeie care a participat la acest marş.

FOTO: Inquam Photos / Bogdan Buda
FOTO: Inquam Photos / Bogdan Buda

O altă participantă la marş a susţinut că mesajul evenimentului este pur pozitiv şi trebuie să se înţeleagă că un copil aduce fericire, chiar dacă ideea de a lupta este dificilă. 

"Mesajul e pur pozitiv, nu are niciun fel de subtext, pur şi simplu vreau să se înţeleagă că un copil aduce fericire şi că ideea de a lupta cu greu e dificilă, numai că a opri lupta înainte să o începi nu e pentru noi, românii. Deci, ar trebui să sărim în joc, e greu, e dificil, sistemul e cum e, noi suntem cum suntem, trişti şi deprimaţi, dar trebuie să ne încurajăm şi să devenim mai optimişti şi să luptăm cu greutăţile vieţii”, a afirmat ea.

Întrebată dacă avortul ar trebui interzis, femeia a susţinut că nu pledează pentru interzicerea a ceva: "Nu, în niciun caz. Eu nu pledez pentru interzicerea a ceva pentru că e ideea de a conştientiza fiecare persoană şi de a o ajuta în momentul ei dificil din viaţă, de a fi mai uniţi şi de a fi unul lângă alţii pentru că dacă interzici ceva, acel lucru tot se va întâmpla şi se va ajunge la lucruri care vor fi împotriva vieţii”. 

Preotul Teodor Gradinaciu de la parohia Sfântul Spiridon Nou a spus, la rândul său, pentru News.ro, că "marşul are un scop foarte limpede, respectiv "să încurajeze femeile să preţuiască viaţa încă de la momentul concepţiei şi să le încurajeze să păstreze copiii, nu din motive care nu depind de ele să îi avorteze, să îi omoare”. 

La manifestaţie a luat parte parte şi Gigi Becali, care a venit însoţit de mai multe persoane îmbrăcate în costume populare, acestea având steaguri de mari dimensiuni.

FOTO: Inquam Photos / Ariana Neagoe
FOTO: Inquam Photos / Ariana Neagoe

El a spus că a venit împreună cu „fraţii săi” de la Asociaţia Frăţia Ortodoxă Sf. Gheorghe. Întrebat cum ar cataloga o femeie care face avort, omul de afaceri a spus: "Nu o cataloghez eu, eu spun ce spune Cartea Sfântă - criminală. Eu, tot ce zice în Cartea Sfânta, aşa fac. Ştii de ce o ducem rău? Pentru că din 1958 s-au făcut 25 de milioane de avorturi". Becali a mai spus că avortul nu se poate interzice prin lege, dar femeile care recurg la această intervenţie "nu fac voia lui Dumnezeu”.

Marşul pentru viaţă a fost organizat în alte 139 de oraşe din ţară, dar şi în Republica Moldova.

"Sunt peste 290 de oraşe din România şi din Republica Moldova în care se organizează acest marş. Mesajul pe care noi vrem să îl transmitem este necesitatea sprijinului şi solidarităţii pentru femeile aflate în criza de sarcină. Este vorba de acele femei care, deşi se bucură foarte mult în momentul în care află că sunt însărcinate, când dau vestea partenerului şi familiei se confruntă cu reacţii negative, presiuni şi uneori chiar cu situaţia în care sunt forţate să facă avort. Considerăm că unei societăţi civilizate trebuie să îi pese mult mai mult de problemele  cu care se confruntă aceste femei. Şi dorim să ne manifestam sprijinul, susţinerea pentru ele. În mod clar dorim să precizăm că nu milităm pentru interzicerea avortului, nu acesta este scopul marşului", a declarat, pentru News.ro, Alexandra Nadane, preşedintele Asociaţiei "Studenţi pentru Viaţă", care organizează acest marş.

 

Tema "Marşului pentru viaţă" - aflat la cea de-a şaptea ediţie - este "Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine”, organizatorii spunând că România ocupă locul al doilea în statistica numărului de avorturi: 22.743.390 de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, în perioada 1958 - iunie 2016, faţă de o  populaţie de 19.760.000 de persoane la 1 ianuarie 2016.

La finalul marşului, în Parcul Tineretului a avut loc un concert susţinut de formaţiile Coco şi Schimbul 3, precum şi de artiştii Dragoş Bădoi şi Maria Coman.

Pe durata deplasării, traficul rutier a fost orit pe bulevardul Dimitrie cantemir, pe sensul spre Tineretului. De asemenea, a fost întrerură circulaţia rutieră şi pe bulevardul Unirii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.