Peste 3.400 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine, duminică, examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oficialii Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti au anunţat că  3.427 persoane s-au înscris pentru a susţine examenul de admitere la una dintre specializările unităţii de învăţământ.

Examenul are loc duminică, în Complexul Expoziţional ROMEXPO din Capitală, pentru toate facultăţile.

Accesul în săli se face începând cu ora 07.00, pe baza unui act de identitate, dar şi a legitimaţiei de concurs tip, descărcată din aplicaţia de înscriere. Candidaţii vor fi aşezaţi în bănci în ordine alfabetică şi doar în locurile care le sunt indicate.

Încă de la intrarea în locaţia de examen şi pe toată durata acestuia este obligatorie purtarea măştii de protecţie, iar candidaţii trebuie să respecte circuitele de acces, ca măsură de prevenire a infectprii cu coronavirus.

Ca măsură suplimentară, la intrarea în locaţiile de concurs, candidaţii trebuie să prezinte o declaraţia pe proprie răspundere cu privire la starea de sănătate.

Durata examenului variază între o oră şi jumătate şi două ore şi juătate, în funcţie de specializare. Durata probei scrise este de 2 ore si jumătate în cazul specializărilor Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie, 2 ore pentru admiterea la specializarea Asistenţă Medicală Generală şi 1 ora şi jumatate pentru celelalte specializari ale F.M.A.M.

”În timpul probei scrise de concurs, candidaţii nu au voie să consulte nici un fel de material, să discute cu alţi candidaţi, să copieze; se interzice, de asemenea, folosirea de către candidaţi a minicalculatoarelor proprii, a telefoanelor mobile sau a oricăror dispozitive electronice de comunicare. Candidaţii surprinşi asupra faptului sunt eliminaţi din concurs. Materialele documentare sunt depozitate într-un loc al sălii unde candidaţii nu au acces până la finalul concursului. În acelaşi loc se vor depozita şi telefoanele mobile care vor trebui să rămână închise pe toată durata probei de concurs. Orice fraudă sau tentativă de fraudă dovedită care contravine disciplinei sau eticii concursului se soldează cu excluderea imediată a candidatului din concursul de admitere. Excluderea candidatului va fi consemnată într-un proces verbal semnat de către toţi membrii comisiei de supraveghere din sala de concurs”, se arată în Metodologia de organizare a examenului.

La finalul probei, candidaţii predau chestionarul de concurs. Corectarea chestionarelor de concurs se realizează imediat după finalizarea probei scrise, în sala de concurs, în prezenţa candidatului şi a unui martor (din rândul candidaţilor), prin scanare sau prin corectură manuală, în cazul imposibilităţii realizării corecturii electronice urmând, ulterior, reverificarea tot prin citire computerizată a rezultatelor.

Pe durata corectării lucrărilor, candidaţii rămân pe locurile stabilite la intrarea în sală.

 

 

 

 

 

 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.