În Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac II din judeţul Arad maşinile stau la cozi, timpul de aşteptare fiind de 50 de minute, potrivit aplicaţiei online a Poliţiei de frontieră. La sediul Ministerului Afacerilor Interne a fost convocată o celulă de criză pentru a găsi soluţii de defluire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei de Frontieră, trei artere sunt deschise pe sensul de intrare în ţară la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II şi tot atâtea sunt pe sensul de ieşire din ţară.

Traficul rutier este unul intens, din cauza numărului mare de maşini.

Potrivit sursei citate, autorităţile de frontieră maghiare se confruntă cu lipsă de personal.

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunţat că a fost convocată o celulă de criză la Minusterul de Interne. 

”Afluxul de români care se afă la graniţa de vest, care se întorc în ţară. Este aglomeraţie şi în acest moment la nivelul MAI se desfăşoară o celulă criză pentru identificarea şi adoptarea soluţiilor care să ducă la defluirea aglomeraţiei”, a spus Dancă, marţi seară. 

Potrivit acestuia, sunt implicate instituţiile din subordinea MAI şi instituţiile prefectului din judeţele de graniţă, responsabili din DSP şi Ministerul Sănătăţii.

Dancă a precizat că cei care vin din zonele aflate în carantină, aşa numitele zone roşii, sunt trimişi în carantină instituţionalizată.

Dancă spune că la graniţă se verifică documentele, se completează formularele, iar din această cauză s-a format aglomeraţie, mai ales că numărul de persoane este unul foarte mare.

”Facem un apel la înţelegere, la calm, pentru că este în interesul atât personal al celor care vin din aceste zone, cât şi al celor din familiile lor să respecte cu stricteţe indicaţiile autorităţilor în ce priveşte completarea riguroasă a formularelor de călătorie. Sunt proceduri care trebuie urmate şi care necesită timp”, a spus Dancă.

Acesta a arătat că personalul de la Poliţia de Frontieră şi DSP face faţă „cu dificultate” situaţiei create de numărul mare al celor care intră în ţară.

Dancă a mai precizat că judeţele de la graniţa de vest au identificat mai multe locaţii pentru carantină şi se identifică în continuare astfel de spaţii.

Întrebat ce se va întâmpla cu persoanele care nu vor să se supună măsurilor de carantină şi izolare, Dancă a răspuns că cei care refuză carantina instituţionalizată vor intra în procedurile decise de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă şi intră sub incidenţa legislaţiei penale.

Peste 40.000 de persoane care au venit din Italia au tranzitat punctele de trecere a frontierei, în ultimele săptămâni, iar aproximativ 2.500 de cetăţeni chinezi au intrat în ţară din China şi zonele administrative ale acestei ţări, au anunţat, marţi, oficialii Poliţiei de Frontieră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.