Priimarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a agreat cu reprezentanţii firmei Solaris să livreze cele 100 de troleibuze anticipat faţă de graficul de livrare propus iniţial în procedura de licitaţie. Troleibuzele au fost cumpărate cu fonduri nerambursabile din Fondul de Mediu, iar garanţia funcţionării acestora va fi de minimum 300.000 km de la data punerii în exploatare sau minimum 5 ani, a adăugat edilul general.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Am agreat împreună cu reprezentanţii firmei Solaris să livreze cele 100 de troleibuze anticipat faţă de graficul de livrare propus iniţial în procedura de licitaţie. Astfel, toate cele 100 de troleibuze vor putea fi livrate în primul trimestru al anului viitor, adică în intervalul ianuarie-martie, faţă de martie-octombrie 2024”, a scris Nicuşor Dan, marţi pe Facebook.
 
El a mai spus că „cele 100 de troleibuze, achiziţionate cu fonduri nerambursabile de la Fondul de Mediu, vor avea 12 m, podeaua complet coborâtă, spaţiu destinat cărucioarelor pentru persoane cu dizabilităţi, vor fi dotate cu computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS, sistem de informare audio-video, aer condiţionat şi au o autonomie minimă de 20 de km”.
 
Edilul general a mai precizat că garanţia funcţionării va fi de minimum 300.000 km de la data punerii în exploatare sau minimum 5 ani.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.