Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a participat, joi, la Bruxelles, la Consiliul Afaceri Externe în formatul miniştrilor apărării din statele membre ale UE, fiind discutate propuneri vizând creşterea eficacităţii în răspunsul la crize, îmbunătăţirea nivelului de disponibilitate a forţelor, creşterea capacităţii de reacţie şi a flexibilităţii operaţionale. Nicolae Ciucă a exprimat sprijinul pentru eforturile de consolidare a palierului operaţional al Politicii de Securitate şi Apărare Comună şi a apreciat importanţa Busolei Strategice în trasarea unor direcţionări care să vină în sprijinul implementării nivelului de ambiţie al UE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Apărării, Nicolae-Ionel Ciucă, a participat, joi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe în formatul miniştrilor apărării, aceasta fiind prima reuniune ministerială tematică organizată în contextul procesului de concretizare a Busolei Strategice, instrument care urmăreşte facilitarea implementării nivelului de ambiţie al UE, definit în 2016, prin stabilirea unor orientări politice şi obiective precise în domeniul securităţii şi apărării.

Agenda reuniunii a avut ca temă principală pilonul dedicat gestionării crizelor din cadrul Busolei Strategice. Totodată, evenimentul a oferit ocazia unui schimb de opinii privind evoluţiile cele mai recente din Sahel, Mozambic şi Ucraina.

Reuniunea a fost prezidată de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell.

"În cadrul schimbului de opinii, miniştrii apărării au analizat o serie de propuneri ale Înaltului Reprezentant şi au prezentat mai multe idei privind consolidarea profilului operaţional al UE. Propunerile concrete au cuprins modalităţi de creştere a eficacităţii în răspunsul la crize, îmbunătăţirea nivelului de disponibilitate a forţelor, creşterea capacităţii de reacţie şi a flexibilităţii operaţionale. Miniştrii apărării au fost de acord cu concluziile Consiliului privind securitatea şi apărarea şi au adoptat Deciziile Consiliului privind aprobarea participării Canadei, Norvegiei şi SUA la proiectul PESCO dedicat mobilităţii militare", se arată într-un comunicat de presă transmis de MApN.

Activitatea a inclus şi un prânz de lucru, cu participarea Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg. În acest context, au fost abordate modalităţi de îmbunătăţire a cooperării şi coordonării eforturilor operaţionale în zonele de interes comun UE şi NATO.

"În intervenţia sa, ministrul român al apărării a exprimat sprijinul pentru eforturile de consolidare a palierului operaţional al Politicii de Securitate şi Apărare Comună, într-o manieră ambiţioasă, dar pragmatică în acelaşi timp, şi a apreciat importanţa Busolei Strategice în trasarea unor direcţionări care să vină în sprijinul implementării nivelului de ambiţie al UE. Ministrul Ciucă a punctat importanţa coerenţei eforturilor atât pentru reducerea decalajelor dintre angajamentele asumate la nivel politic şi capabilităţile disponibile, cât şi în contextul angajamentelor din cadrul altor formate şi organizaţii internaţionale, având în vedere principiul setului unic de forţe", se menţionează în comunicat.

De asemenea, el a subliniat importanţa parteneriatului cu NATO, exprimând sprijinul pentru consolidarea cooperării în zonele geografice de interes comun, precum şi pentru eficientizarea coordonării în vederea creşterii rezilienţei partenerilor din Vecinătatea Estică. 

Tot joi, Nicolae Ciucă a participat la reuniunea Comitetului Director al Agenţiei Europene de Apărare (EDA), organizată în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene, în formatul miniştrilor apărării, de la Bruxelles.

"Agenda discuţiilor s-a axat pe modul de implementare a recomandărilor formulate în Raportul Procesului anual de analiză coordonată a apărării 2020 şi pe utilizarea oportunităţilor de colaborare aferente domeniilor prioritare pentru dezvoltarea de capabilităţi militare la nivel european. Ministrul român al apărării a exprimat susţinerea pentru consolidarea rolului EDA ca organism central în cadrul eforturilor mai largi ale UE din domeniul apărării, subliniind „importanţa armonizării proceselor de planificare a apărării la nivel european şi a nevoii de coerenţă a acţiunilor dedicate dezvoltării capabilităţilor de apărare cu procesele şi iniţiativele similare ale NATO”", arată MApN.

De asemenea, ministrul Ciucă a participat şi la reuniunea Comitetului Director al Centrului Satelitar al UE (SATCEN), organizată în premieră la acest nivel. Miniştrii apărării au discutat şi adoptat un set de concluzii privind nivelul de ambiţie pentru dezvoltarea capacităţii SATCEN. Oficialul român a evidenţiat necesitatea implementării obiectivelor strategice ale SATCEN într-o manieră coerentă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.