MADR: Buget suplimentat cu 149 de milioane de lei pentru motorina folosită la lucrările agricole în 2026/ Banii ajung doar pentru o parte din plăţile din trimestrul doi/ Restul, la rectificarea bugetară/1 miliard de lei, necesarul pentru agricultură

MADR: Buget suplimentat cu 149 de milioane de lei pentru motorina folosită la lucrările agricole în 2026/ Banii ajung doar pentru o parte din plăţile din trimestrul doi/ Restul, la rectificarea bugetară/1 miliard de lei, necesarul pentru agricultură

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) anunţă că bugetul total al schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură în 2026 a fost suplimentat cu 149,36 milioane de lei, până la 863,66 milioane de lei. Această suplimentare va permite efectuarea parţială a plăţilor pentru al doilea trimestru, în limita bugetului disponibil, iar pentru restul plăţilor este aşteptată rectificarea bugetară. „Agricultura are nevoie de cel puţin 1 miliard de lei pentru a asigura sprijinul necesar agricultorilor până la sfârşitul anului”, spune ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna.

„În Şedinţa de Guvern din 18 septembrie 2026 a fost adoptată o hotărâre pentru sprijinirea fermierilor şi menţinerea competitivităţii în sectorul agricol. Astfel, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost aprobată modificarea HG nr.1174/2014, pentru a asigura continuitatea schemei de ajutor de stat privind reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Prin această decizie, bugetul total al schemei de ajutor de stat pentru anul 2026 este suplimentat cu suma de 149.366.000 lei. Astfel, bugetul alocat creşte de la valoarea iniţială de 714.300.000 lei la un total de 863.666.000 lei”, arată, vineri, MADR într-un comunicat de presă.
Schema de sprijin funcţionează prin returnarea către fermieri a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă aplicată în agricultură (stabilită la 106,72 lei/1.000 litri, adică 0,10672 lei/litru, echivalentul ratei minime europene de 21 euro/1.000 litri).
Ajutorul de stat se va ajusta la valoarea prevăzută de OUG 24/2026 şi, potrivit dispoziţiilor Legii 162/2026 privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere, reducerea temporară a nivelului accizei la motorină, instituirea contribuţiei de solidaritate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de protecţie a economiei, populaţiei şi de funcţionare a pieţei energiei, în funcţie de nivelul  diminuării temporare a accizei.
„Am asigurat astăzi continuarea plăţii subvenţiei pentru motorina utilizată în agricultură, pentru a-i sprijini pe fermieri în finanţarea lucrărilor mecanizate din sectoarele vegetal, zootehnic şi de îmbunătăţiri funciare. Suma suplimentară alocată schemei de sprijin ne permite să efectuăm parţial plăţile pentru al doilea trimestru, în limita bugetului disponibil. Pentru a achita restul sprijinului cuvenit pentru costurile cu combustibilul din trimestrul al II-lea, vom avea nevoie cât mai rapid de o rectificare bugetară. Agricultura are nevoie de cel puţin 1 miliard de lei pentru a asigura sprijinul necesar agricultorilor până la sfârşitul anului”, a declarat vicepremierul Tánczos Barna, ministrul interimar al agriculturii şi dezvoltării rurale.  
Procesarea şi acordarea plăţilor către beneficiari se realizează prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), încadrată în limitele bugetului aprobat prin acest act normativ, precizează MADR.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră