Ministrul Nelu Tătaru a avut, duminică, la Prefectura din Iaşi o întâlnire cu reprezentanţi ai sistemului medical ieşean, una dintre problemele discutate fiind şi cea legată de întârzierea deschiderii spitalului mobil de la marginea municipiului Iaşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Sper ca vineri să avem primul pacient internat la spitalul mobil de la Leţcani. Sunt evaluări care se fac în prezent, inclusiv în privinţa personalului necesar“, a afirmat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

La rândul său, preşedintele ales al Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a precizat că instituţiile ieşene lucrează la urgentarea obţinerii avizelor pentru funcţionarea spitalului mobil.

“Cuvântul de ordine pentru instituţiile din Iaşi este să operaţionalizăm spitalul mobil cât mai repede, să primim pacienţi acolo şi să salvăm vieţi. Joi vom avea avizul de la Mediu, urmând ca vineri, după ce obţinem avizele şi de la celelalte entităţi, să introducem acolo pacienţi. Sperăm să trecem cu bine de această pandemie. Îi încurajăm pe ieşeni să respecte măsurile de distanţare“, a declarat Costel Alexe.

Pe 22 septembrie, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi Maricel Popa (PSD) a anunţat că va depune plângere penală împotriva miniştrilor Nelu Tătaru şi Costel Alexe, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, cei doi membri ai cabinetului fiind acuzaţi că pun piedici funcţionării spitalului mobil de la Leţcani.

Pe 21 septembrie, Maricel Popa afirma că după ce Direcţia de Sănătate Iaşi a emis autorizaţia de funcţionare pentru spitalul mobil de la Leţcani, liberalii încearcă să blocheze începerea efectivă a activităţii la această unitate medicală.

Spitalul mobil a fost programat iniţial să ajungă la Iaşi pe 18 mai şi să fie instalat două săptămâni mai târziu, însă termenele au fost amânate, reprezentanţii CJ Iaşi invocând carantina din Turcia.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, declara, în 21 aprilie, că a semnat contractul de achiziţie a spitalului modular, câştigătoarea licitaţiei fiind compania SDI Global LLC din Turcia. Valoarea contractului este de 13,2 milioane de euro.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.