Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a precizat că, „ddintre toţi locuitorii României bucureştenii au primit cei mai puţini bani de la Guvern prin schemele de compensare pentru consumul de gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Dintre toţi locuitorii României bucureştenii au primit cei mai puţini bani de la Guvern prin schemele de compensare pentru consumul de gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022.  Doar 28,21 de lei per locuinţă a alocat Executivul iarna trecută pentru Municipiul Bucureşti.  Spre comparaţie, oraşul Călăraşi a primit 4.417 lei, adică de 156 de ori mai mult decât Capitala, Drobeta Turnu Severin 2.281 lei (de 80 de ori mai mult), iar Odorheiu Secuiesc 1.797 lei (de 63 de ori mai mult).  Am prezentat aleatoriu câteva exemple din tabel, însă cifrele arată mai clar decât o pot spune cuvintele cât de mare este discrepanţa între sumele primite de alte oraşe faţă de cele alocate Bucureştiului. Toate cifrele din tabel sunt oficiale şi sunt extrase din hotărâri de Guvern şi ordine de ministru”, a scris Nicuşor Dan, luni pe Facebook.
 
Edilul a mai spus că „Poate cu aceste cifre în faţă, domnul Marcel Ciolacu o să vadă că Bucureştiul a fost şi este vitregit”.
 
„Situaţia datoriilor la termie ar fi trebuit să fie şi ea cunoscută la Guvern pentru că eu vorbesc despre asta încă din octombrie anul trecut. Pot însă oricând să fac coaliţiei de guvernare o prezentare a situaţiei din termie de la nivelul Capitalei.”, a completat Dan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.