Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, afirmă o creştere a numărului de cazuri grave de COVID-19 înainte de 8 februarie ar putea duce la revocarea deciziei de reluare a cursurilor cu elevii în bănci în funcţie de rata de infectare şi localităţi. El spune că un număr de 1.500 de pacienţi care să aibă nevoie de terapie intensivă "e deja mult”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Decizia este condiţionată de cifrele pe care le vedem în fiecare zi şi de evoluţia lor. Există riscuri legate de deschiderea şcolilor şi, în general, de orice măsură, de relaxare, e luată. (...) Credem că acesta este un risc care merită asumat în condiţiile actuale sau în condiţiile în care va scădea sau va creşte foarte puţin”, a declarat Vlad Voiculescu joi seară, la TVR. 
 
El a precizat că se va ţine cont de rezultatele testelor, de cazurile din Terapie Intensivă şi de decesele înregistrate în următoarea perioadă. 
 
"Vom măsura ca şi până acum cele câteva lucruri care contează. (...) Astăzi avem o mie şi un pic de cazuri în ATI. Dacă numărul ăsta va creşte semnificativ – adică 1.500 deja e mult – atunci vom lua în calcul revizuirea deciziei”, a adăugat ministrul Sănătăţii.
 
Vlad Voiculescu a declarat că este "de acord cu faptul că testele sunt foarte puţine în acest moment şi asta nu are legătură cu capacitatea de testare”, el precizând că în România capacitatea de testare este cel puţin dublă. 
 
Voiculescu a afirmat, de asemenea, că "impactul sărbătorilor a fost unul minim” în ceea ce priveşte răspândirea pandemiei în România.
 
"Aproape că nu am văzut un impact negativ deloc al sărbătorilor şi atunci avem motive să credem că lucrurile ar putea fi ţinute în frâu”, a mai declarat ministrul.
 
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, după întâlnirea cu miniştrii Sănătăţii şi ai Educaţiei şi cu şeful DSU, că începând din 8 februarie, majoritatea şcolilor se vor redeschide. Şeful statului a precizat că o decizia finală va fi luată în 2 februarie. În cazul învăţământului universitar, decizia va fi luată la nivelul fiecărei instituţii de învăţământ, în virtutea autonomiei universitare.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.