Ministrul Mediului Mircea Fechet a precizat că a fost înregistrată, în acest an, o creştere cu 57% a numărului de autoturisme electrice înmatriculate. La finalul lunii iunie 2022 erau 4.447 de astfel de maşini înmatriculate, anul acest sunt 6.983.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Staţiile de reîncărcare în legătură cu care am anunţat încă de săptămâna trecută, în valoare de jumătate de miliard de lei, este foarte important să venim din spate cu infrastructura de încărcare a autoturismelor electrice, pentru că numărul acestor autoturisme creşte de la an la an. Va exista o presiune din ce în ce mai mare, din acest punct de vedere, pe tot ceea ce înseamnă transport electrificat de persoane”, a afirmar Mircea Fechet, la finalul şedinţei de luni a conducerii PNL, de la sediul din Bucureşti.

El a adăugat că a fost înregistrată, în acest an, o creştere de 57% în ceea ce priveşte numărul autoturismelor electrice înmatriculate.

„Dacă la 30 iunie anul trecut aveam 4.447 de autoturisme electrice înmatriculate, anul acesta, avem 6.983, ceea ce înseamnă 57% creştere într-un singur an. Din discuţiile pe care le-am avut cu importatorii şi cu producătorii de astfel de autoturisme, tendinţa aceasta de creştere se va accentua de la an la an. Ne aşteptăm ca aceste recorduri să fie depăşite în anii ce vor urma”, a mai explicat ministrul Mediului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.