Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi ministrul Sportului, Eduard Novak, s-au întâlnit, marţi, şi au discutat despre implicarea liceelor cu program sportiv şi a cluburilor sportive şcolare în dezvoltarea sportului şcolar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În continuarea demersului de susţinere a sportului şcolar, unul dintre pilonii Strategiei Naţionale pentru Sport, Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a avut, astăzi, o întrevedere cu Ministrul Sportului, Eduard Novak, la care a participat şi Domnul Kallos Zoltan, Secretar de stat în Ministerul Educaţiei”, a transmis, amrţi, Ministerul Educaţiei.

Sursa citată a precizat că discuţia a vizat încheierea unui protocol interministerial privind implicarea liceelor cu program sportiv şi a cluburilor sportive şcolare în dezvoltarea sportului şcolar.

De asemenea, s-a discutat despre organizarea Olimpiadei sportului şcolar în parteneriat, Ministerul Educaţiei-Ministerul Sportului, în timpul vacanţelor şcolare.

O altă temă abordată a fost stabilirea unei direcţii de acţiune a cluburilor sportive şcolare, cu accent pe sporturile prioritare.

”Sportul şcolar merită să fie susţinut şi încurajat – activitatea fizică este un factor important în dezvoltarea armonioasă a copiilor, contribuie la starea de bine a acestora şi creează contexte de interacţiune, colaborare şi încredere reciprocă”, au mai precizat oficialii Ministerului Educaţiei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.