Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, luni, că va discuta cu ministrul Justiţiei despre înăsprirea legislaţiei penale pentru faptele de ultraj împotriva poliţiştilor, astfel încât să fie luată în vedere propunerea făcută în 2015, care nu s-a materializat, privind majorarea limitei pedepselor pentru faptele de ultraj, atunci când victima acestor fapte este un poliţist sau un jandarm.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În 2015, după moartea poliţistului Ionescu, de la Brigada Poliţiei Rutiere, Ministerul Afacerilor Interne a înaintat o propunere ministrului Justiţiei. Propunerea viza majorarea limitei pedepselor pentru faptele de ultraj, atunci când victima acestor fapte este un poliţist sau un jandarm. Voi discuta personal cu ministrul Justiţiei pentru ca această propunere care nu s-a materializat să fie avută în atenţie şi considerată o prioritate în pachetul legislativ care va viza modificarea legislaţiei penale", a declarat ministrul de Interne.

Ea a mai spus că a decis ca procesul de modificare a reglementării privind uzul de armă să fie realizat la nivelul ministerului, astfel încât poliţiştii să nu mai aibă restrângeri în a utiliza echipamentul din dotare.

Carmen Dan a adăugat că în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu sindicatele s-a discutat şi despre anumite reglementări care nu sunt respectate la nivel local de către şefi, astfel că vor fi formate echipe din care vor face parte şi reprezentanţi ai sindicatelor poliţiştilor, pentru a verifica situaţiile semnalate.

"Vom avea în vedere respectarea ideii de a nu se mai face patrulare de către un singur om", a subliniat Carmen Dan.

Poliţistul Sorin Vezeteu, în vârstă de 38 de ani, a fost ucis în Gara Burdujeni din Suceava, joi seară, fiind înjunghiat cu zeci de lovituri de cuţit de un tânăr de 23 de ani.

Agresorul a fost arestat preventiv vineri după-amiază, după ce, în aceeaşi zi, fusese reţinut de către procurori. În timpul audierii, agresorul şi-a recunoscut fapta, însă a spus că nu o regretă.

Poliţistul a fost înmormântat, duminică, cu onoruri militare, iar la funeralii a participat şi ministrul de Interne, Carmen Dan, care a convocat o întâlnire cu sindicatele din poliţie, pentru a discuta despre problemele acestora.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, sâmbătă, decretul de decorare post-mortem a subinspectorului de poliţie Sorin Vezeteu cu Ordinul Naţional ”Pentru Merit”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.