Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă că au fost încărcate cardurile pentru alimente şi mese calde, cu o nouă tranşă de 250 de lei. ”Am urgentat procedurile pentru ca sprijinul să ajungă înainte de Paşte”, arată ministrul Marcel Boloş, menţionând că

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a virat astăzi suma de 623.874.750 lei pentru alimentarea a 2.406.112 carduri cu a doua tranşă de 250 de lei din 2023 oferită prin programul «Sprijin pentru România». Anul acesta se acordă şase tranşe de ajutor pentru alimente şi mese calde, o dată la două luni”, a arătat ministerul, marţi, într-un comunicat de presă.

Ministrul Marcel Boloş a subliniat că procedurile au fost urgentate pentru ca sprijinul să ajungă înainte de Paşte.

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

”Astăzi au fost virate sumele pentru a doua tranşă de anul acesta, adică a tranşa a VI-a din program, de care vor beneficiază peste 2,4 milioane de români. I-am rugat în mod expres pe colegii mei să facă toate diligenţele pentru ca cei 250 de lei să ajungă la oameni cu două săptămâni înainte faţă de cum era stabilit, pentru ca românii vulnerabili să nu aibă pe cap grija mesei de Paşte, ci să se poată concentra pe purificarea şi transformarea sufletului, rugăciune şi fapte bune. De asemenea, din 23 martie am început distribuirea unei noi tranşe de pachete alimentare, deşi planificarea era făcută pentru luna aprilie, tocmai pentru ca beneficiarii să aibă şi cei 250 de lei şi un pachet de 25 kg alimente înainte de sărbători”, a declarat ministrul Marcel Boloş.

Judeţele cu cei mai mulţi beneficiari de carduri pentru alimente şi mese calde sunt: Bucureşti (122.000); Suceava (90.879); Iaşi (90.196); Dolj (89.801); Bacău (82.410).

Separat de cei 2.406.112 de români care au deja card, au fost incluse pe listele de beneficiari eligibili actualizate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale alte 89.387 de persoane, pentru care urmează să se emită şi distribuie cardul în cursul lunii viitoare.

Beneficiază de vouchere sociale pentru alimente şi mese calde:

- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranşele din anul 2023;

- persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranşele din anul 2023;

- familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranşele din anul 2023;

- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranşele din anul 2023;

- familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;

- persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

În cursul anului trecut, românii eligibili au primit alte patru tranşe, în valoare totală de 1.000 de lei, ultima fiind virată în 19 decembrie 2022 pentru 2.368.907 de români.

O nouă tranşă de pachete alimentare de 24 de kilograme, cu produse româneşti, distribuită în această primăvară

În martie, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început distribuţia celei de‑a VI‑a tranşe de pachete cu alimente în cadrul proiectului ”Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare”, finanţat prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate. Acestea vor ajunge la peste 900.000 români înainte de sărbătorile pascale, au afirmat reprezentanţii MIPE.

Pachetele conţin 12 alimente de bază (38 de unităţi) şi provin de la producători din România: făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg); mălai (4 pungi de 1 kg); paste făinoase (2 pungi de 400 g); ulei (4 sticle de 1 l); zahăr (2 pungi de 1 kg); orez (4 pungi de 1 kg); conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g); conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g); conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g); borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml); gem de fructe (1 borcan de 360 g); gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).

Proiectul finanţat prin POAD, cu un buget total de 235 de milioane de euro, presupune livrarea a 7.133.112 de pachete (170.000 de tone de alimente) în şase tranşe, prima dintre acestea fiind acordată în perioada iunie-august 2020. În anul 2021 au fost livrate alte două tranşe de alimente, în lunile februarie-martie şi august 2021-ianuarie 2022, cea de‑a patra tranşă fiind distribuită în perioada martie-septembrie 2022.

Cele şase tranşe cuprind în total: 35.000 de tone de făină; 28.000 de tone de mălai; 28.000 de tone de orez; 14.000 de tone de zahăr; 28.000.000 de litri de ulei; 28.500.0000 de borcane de gem şi compot.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.