European Bank for Reconstruction and Development (BERD) pune la dispoziţia întreprinderilor mici şi mijlocii din România mai multe instrumente de finanţare, dintre care unele includ componentă de grant, pentru a avea acces la digitalizare. „Nu cred că se mai pune problema ca o companie să rămână în piaţă fără digitalizare”, afirmă Daniela Marin, principal manager în cadrul BERD.
Daniela Marin anunţă că prin programul pe care BERD îl pune la dispoziţia IMM-rilor, instituţia bancară facilitează accesul acestora la soluţii de finanţare prin mecanisme diverse, care înglobează şi o parte de finanţare nerambursabilă, fiind vorba de instrumente adaptate nevoilor specifice fiecărei companii, de stadiul în care acestea se află, fie că sunt start-up-uri, fie că sunt IMM-uri care au experienţă şi vor să se listeze la bursă, componenta de grant pentru acestea din urmă acoperind partea de consultanţă în vederea listării la bursă, a afirmat Daniela Marin, principal manager în cadrul European Bank for Reconstruction and Development (BERD) marţi, în cadrul evenimentului News.ro "IMM-urile, oxigen pentru România".
"Nu cred că se mai pune problema ca o companie să rămână în piaţă fără digitalizare, partea de digitalizare este acoperită de noi cu finanţare nerambursabilă, 70% din costurile proiectului de consultanţă", spune reprezentanta BERD.
Aceasta remarcă cifre făcute publice, potrivit cărora doar 10% dintre companiile din România au acces la finanţare bancară, în timp ce la nivel european cifra este de 20-30%
"Eu am fost surprinsă de cifra de 10%, mă aşteptam să fie puţin mai mare", mărturiseşte reprezentanta BERD.
Daniela Marin se arată totodată surprinsă şi de rata creditelor neperformante ale companiilor din România, care este cu 70% mai mare decât media europeană, aşa cum este aceasta reprezentată online.
"Deci avem o rată de creditare mică, care ar spune că băncile sunt destul de selective, din sută la sută, finanţează doar 10%, pe cei mai buni. Şi cu toate acestea, e ceva în neregulă în procesul în sine, sunt nişte date statistice care se regăsesc cumva şi în experienţa mea din BERD", adaugă Daniela Marin.
Ea spune că, mai mult decât nevoia de finanţare, afacerile mici şi medii din România au probleme legate de planurile referitoare la competitivitate, dar şi de planurile privind succesiunea la nivel de management.
"Cred că IMM-urile nu au nevoie doar de finanţare, cred că există şi o problemă de partea cealaltă, a capacităţii acestora de a accesa finanţarea şi de a folosi în mod eficient instrumentele de finanţare care sunt disponibile în România. Sunt foarte multe provocări cu care IMM-urile se confruntă. Prima categorie, cea mai importantă, este legată de competitivitate şi productivitate. Cred că IMM-urile au practici manageriale, de foarte multe ori care sunt nepotrivite, planificare strategică limitată, toate aceste probleme limitează competitivitatea şi productivitatea şi în cele din urmă posibilitatea de a avansa pe lanţul valoric", arată Daniela Marin.
Aceasta spune că o altă problemă este legată de auditare şi de partea de guvernanţă a IMM-urilor, existând limitări în "capacitatea de a înţelege şi de a pune în practică condiţiile finanţatorilor", mai spune reprezentanta BERD.
A treia categorie de provocări cu care se confruntă IMM-urile din România este legată de zona de leadership.
"Am auzit o cifră că 70% din afacerile din România nu au un plan de succesiune, asta este o problemă. Antreprenori care au ajuns la o vârstă la care să se retragă nu au cui să predea afacerile", adaugă Daniela Marin.
Evenimentul este organizat de Agenţia de presă News.ro, cu sprijinul Team Innovation Media şi Agenţiei de PR şi comunicare Plurivox şi are ca parteneri Asociaţia Română a Băncilor, Auchan, BRD, BCR, CEC Bank, CITR, Kaufland, Nova Power& Gas, Raiffeisen Bank, Salt Bank.
Partener organizaţional: IMM România.
Moderatori: Cristian Dimitriu - partener, Plurivox şi Moise Guran - jurnalist economic.
