Ministerul Educaţiei anunţă că înfiinţează un grup de lucru pentru realizarea Normelor Metodologice de aplicare a legii privind combaterea bullying-uluin şi invită organizaţiile, instituţiile şi unităţile de învăţământ cu experienţă în domeniu să se înscrie şi să transmită propuneri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ministerul Educaţiei şi Cercetării invită organizaţiile neguvernamentale cu experienţă în domeniu, instituţiile abilitate din administraţia publică locală şi centrală, unităţile de învăţământ şi instituţii relevante, care au avut proiecte şi rezultate concrete în domeniu, precum şi toţi partenerii sociali şi reprezentanţii elevilor şi părinţilor, să se înscrie în Grupul de lucru înfiinţat pentru elaborarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor art. 7 alin. (11), art. 561 şi ale pct. 61 din anexa la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, prevederi introduse prin Legea 221/2019, respectiv GL anti-bullying”, a transmis, luni, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că grupul de lucru va contribui, printr-o activitate transparentă solidară şi voluntară, la elaborarea normelor metodologice care vor fi puse în consultare publică.

”Părţile interesate sunt invitate să transmită propuneri de nominalizare a câte unui reprezentant pentru grupul de lucru până miercuri, 4 decembrie 2019, la adresa de email  corina.ceama@edu.gov.ro<mailto:corina.ceama@edu.gov.ro>, cu subiectul «Înscriere Grup de lucru anti-bullying»”, a mai transmis Ministerul.

Legea care defineşte, previne şi interzice violenţa psihologică - bullying a fost promulgată, în 18 noiembrie, de către Preşedintele Klaus Iohannis.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.