Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Croaţia că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic local, pentru perioada 12 - 14 iulie, au fost emise coduri roşu şi portocaliu de caniculă pentru regiunile Osijek, Zagreb, Karlovac, Gospić, Knin, Rijeka, Split şi Dubrovnik. Autorităţile croate recomandă evitarea expunerii directe la soare şi o hidratare corespunzătoare şi avertizează cu privire la posibilitatea apariţiei unor disfuncţionalităţi în reţeaua electrică, precum şi riscul izbucnirii unor incendii de vegetaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit comunicatului de presă al MAE, pentru informaţii actualizate, se recomandă consultarea paginilor web ale Institutului Hidro-Meteorologic Naţional: https://www.meteo.hr, Automobil Clubului Croat: https://www.hak.hr/en#traffic-flow-and-road-conditions, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate: https://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate: https://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă: https://www.ccaa.hr.

MAI mai reaminteşte cetăţenilor români că, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul R. Croaţia pot apela numărul european unic de urgenţă 112.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Croaţia: +38598414341.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web https://zagreb.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (https://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.