Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, miercuri seară, că a fost definitivat ordinul care va impune testarea periodică a personalului medical nevaccinat, dar şi obligativitatea plăţii testelor. Ea a afirmat că a prezentat premierului Florin Cîţu principiile după care se ghidează proiectul, urmând ca acesta să intre în transparenţă. Mihăilă a precizat că sănătatea pacientului trebuie să fie pe primul loc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am prezentat premierului principiile după care ne ghidăm atunci când dorim să introducem această testare. Am definitivat forma ordinului care implementează cum se realizează testarea. Ea va avea legătură înclusiv cu incidenţa infecţiei cu Covid în judeţul în care personalul medical respectiv îşi desfăşoară activitatea. Doar peste o anumită incidenţă, această testare va deveni obligatorie şi de asemenea am avansat discuţiile cu INSP pentru a armoniza  metodologia de testare pe care o elaborează INS cu Ordinul pe care l-am pregătit. În următoarele zile, săptămâni, el va fi pus în transparenţă într-o primă etapă, apoi va intra în vigoare”, a declarat Ioana Mihăilă la TVR1.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că sănătatea pacientului este prioritară şi a propus acest proiect deoarece personalul medical este cel care intră în contact direct cu bolnavii.

”Cred că atâta vreme cât vaccinul este extrem de sigur şi disponibil gratuit trebuie să ne gândim şi la binele pacientului. Când ne gândim la aceste aspecte, acest lucru îl avem în cap, pacientul sănătatea lui trebuie să fie pe primul loc. Din acest motiv dorim ca perosnalul medical care vine în contact direct cu pacientul să fie fie vaccinat, fie testat periodic”, a mai declarat Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat, în 19 iunie, că se ia în calcul impunerea testării periodice pentru personalul medical nevaccinat, iar costul testărilor să fie suportat de fiecare persoană în parte.

”Nu putem obliga şi nici nu este dorinţa noastră să obligăm pe cineva să se vaccineze”, a afirmat Mihăilă, precizând, însă, că pacienţii au dreptul să fie trataţi de personal vaccinat sau testat pentru siguranţă.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.