Epidemia de rujeolă care durează din septembrie 2016 este consecinţa scăderii succesive a ratei vaccinării de la 94 la sută (doza I) şi 93 la sută (doza II) în 2001, la 86 la sută - doza I, respectiv 67 la sută - doza II în 2015. Epidemia de rujeolă trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea: medici, autorităţi, părinţi, spune Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie şi membru în Comitetul Permanent al Biroului Regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Europa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De la debutul epidemiei, au fost înregistrate 19 decese la bolnavii cu rujeolă nevaccinaţi, în timp ce, în perioada 2010-2015, au fost patru decese. Acoperirea cu vaccin ROR (contra rujeolei, oreionului şi rubeolei, n.r.) - doza I, pentru copiii cu vârstă de doi ani era de 94,7 la sută în 2011 şi 95,1 la sută în 2012. Numărul cazurilor de rujeolă din epidemia 2016-2017 a ajuns la 4.070, a precizat preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

De altfel, rata vaccinării împotriva majorităţii bolilor pentru care se efectuează vaccinări gratuite conform Programului Naţional de Vaccinare, la copiii care au împlinit doi ani în iulie 2016, se situează chiar sub 80 la sută, în timp ce proporţia recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de 95 la sută, a adăugat Alexandru Rafila.

"Scăderea acoperirii vaccinale este o ameninţare reală la adresa sănătăţii publice, iar România are nevoie de măsuri rapide în acest sens. Epidemia de rujeolă trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea: medici, autorităţi, părinţi, pentru că vine ca urmare a unei scăderi continue a ratei de vaccinare antirujeolice. Majoritatea cazurilor înregistrate au apărut la persoane nevaccinate sau vaccinate incomplet. Trebuie conştientizat că vaccinarea nu înseamnă doar un beneficiu pentru individ, ci şi pentru comunitatea din care face parte, pentru că o rată scăzută a vaccinării creşte riscul izbucnirii unei epidemii, la care cei mai expuşi sunt cei care nu sunt în măsură să fie vaccinaţi, aşa cum sunt nou-născuţii, în acest caz. Orice decizie legată de vaccinare trebuie luată cu responsabilitate, pe baza unor informaţii ştiinţifice, avizate,” a explicat Rafila.

El a mai spus că specialiştii caută soluţii pentru creşterea gradului de vaccinare prin realizarea unor proceduri clare de intervenţie rapidă în caz de epidemie şi mobilizarea profesioniştilor din domeniul sănătăţii publice şi a medicilor de familie în susţinerea acestor demersuri şi în informarea corectă a părinţilor, asupra vaccinării.

În plus, vor fi organizate sesiuni de pregătire adresate asistenţilor sociali şi psihologilor, alături de sesiuni de pregătire a părinţilor, privind sănătatea copiilor şi obligaţiile pe care le au în această privinţă, a mai declarat preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

Alexandru Rafila susţine că, la nivel Regiunii Europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), toate ţările trebuie să stabilească vaccinarea ca fiind o prioritate.

"De aceea, implementarea măsurilor necesare pentru atingerea obiectivelor Planului european de acţiune pentru vaccinare 2015-2020 este considerată esenţială. Prin intermediul acestui plan se urmăreşte eliminarea bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare - menţinerea statusului de regiune fără poliomielită, eliminarea rujeolei şi a rubeolei, controlul infecţiei cu virusul hepatitei B. În acelaşi timp, se doreşte asigurarea accesului echitabil la vaccinuri de înaltă calitate, sigure şi accesibile şi la servicii de imunizare, pe tot parcursul vieţii. De asemenea, este prevăzută atingerea ţintelor regionale de acoperire vaccinală la nivelul fiecărui stat membru din Regiunea Europeană a OMS, peste cele stabilite la nivel global, dar şi introducerea de noi vaccinuri în programele naţionale şi asigurarea sustenabilităţii financiare a programelor de vaccinare, explică profesorul Rafila.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.