Electricitatea şi gazele naturale consumate în iulie 2025 sunt cu TVA de 19% sau 21%?

Recent, în spaţiul public au apărut discuţii cu privire la cota de TVA aplicabilă consumului de energie electrică şi gaze naturale din iulie 2025, ultima lună în care a fost în vigoare cota de TVA de 19%. După unele păreri, aceste consumuri trebuiau să fie subiect de 19% TVA. Reprezentanţii autorităţilor au răspuns că legea (Codul Fiscal) stabileşte cota de TVA în funcţie de data la care intervine faptul generator pentru livrări continue, adică la data prevăzută în contract pentru plată sau, în lipsa ei, la data facturării. Aşadar, este irelevantă perioada când au fost consumate efectiv electricitatea şi gazele naturale.

După cum am detaliat mai jos, noi credem că regula de mai sus din Codul Fiscal NU transpune prevederea obligatorie din Directiva de TVA a UE (2006/112/EC). Iar dacă ar fi transpus-o, cota de TVA aplicabilă consumurilor de electricitate şi gaze naturale din iulie 2025 ar fi fost subiect de 19% TVA. Pe de altă parte, această transpunere incorectă a fost benefică la momentul scăderii cotei de TVA şi este mai avantajoasă în operaţiunile curente.

Conform articolului 288 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, o directivă este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităţilor naţionale competenţa în ceea ce priveşte forma şi mijloacele. Curtea de Justiţie a Uniunii Europe a menţionat consecvent că transpunerea unei directive în dreptul intern nu impune în mod necesar ca dispoziţiile sale să fie incluse formal şi textual într-o legislaţie specifică. Un context juridic general este suficient, cu condiţia să garanteze aplicarea deplină şi clară a directivei.

În România, Directiva de TVA este transpusă la Titlul VII din Codul Fiscal.

Cota de TVA aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator (inclusiv facturile în avans şi avansurile urmează acest principiu la schimbarea cotei prin mecanismul de regularizare). Iar faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condiţiile legale necesare pentru exigibilitatea TVA.

Până aici, Codul Fiscal transpune întocmai Directiva de TVA. Diferenţa o face regula privind faptul generator.

Directiva de TVA: potrivit articolului 64 alineatul (1), atunci când determină decontări şi plăţi succesive, se consideră că livrările de bunuri sunt efectuate la momentul expirării perioadelor la care se referă aceste plăţi. Prin urmare, dacă plata este pentru livrările de energie electrică şi gaze naturale dintr-o lună (de ex. iulie 2025), faptul generator intervine în ultima zi a lunii respective (31 iulie 2025). Cota de TVA este cea în vigoare în luna respectivă.

În ceea ce priveşte interpretarea termenilor „livrările de bunuri care determină plăţi succesive”, aceştia vizează doar operaţiunile care nu sunt furnizate în mod punctual, ci în mod recurent sau continuu, într‑o anumită perioadă, cum sunt deci şi livrările de energie electrică sau gaze naturale. Aşadar, această normă permite să se determine momentul naşterii obligaţiei fiscale cu ajutorul unei ficţiuni juridice, pentru a nu fi necesară stabilirea momentului realizării efective a unei livrări. Cu alte cuvinte, Directiva de TVA nu se uită la data efectivă a livrării deoarece ar fi dificil de realizat acest lucru – contoarele de energie electrică şi gaze naturale nu transmit – încă – date in timp real care să permită stabilirea ulterioară cu certitudine a consumului într-un anumit moment. În schimb, Directiva de TVA stabileşte ca dată a faptului generator ultima zi a perioadei la care se referă plata. Cu alte cuvinte, mecanismul este de tip invers, mă uit mai întâi la plată şi apoi determin perioada (de ex. luna) pentru care se face acea plată.

Codul Fiscal, la art. 281 alin. (8) operează tot cu o ficţiune juridică pentru a stabili faptul generator pentru utilităţi, creată de aceeaşi dificultate practică. Încă de la momentul intrării în UE, statul român NU a transpus prevederea din Directiva de TVA, dar a optat pentru regula existentă şi azi, adică faptul generator intervine la data prevăzută în contract pentru plată sau, în lipsa ei, la data emiterii facturii. Interesant este că până la 31 decembrie 2006, deci în perioada în care Directiva de TVA nu era obligatorie, Codul Fiscal avea o regulă identică cu cea din Directivă.

În opinia mea, regula din Codul Fiscal nu este mai rea decât prevederea din Directiva de TVA.

Aşa cum am arătat mai sus, ambele sunt ficţiuni juridice, deoarece nu se poate măsura cu exactitate consumul de utilităţi dintr-o lună, cel puţin nu pentru toţi consumatorii. Se operează în vastă majoritate cu contoare care sunt citite într-o anumită perioadă (20-27 ale fiecărei luni), iar consumul lunar este doar ulterior estimat, la momentul regularizării, în baza unui consum mediu.

În activitatea curentă, această regulă este avantajoasă dând părţilor posibilitatea să convină asupra momentului când TVA este datorată şi să nu poată amâna plata TVA faţă de momentul livrării efective (cu un termen limită de 1 an). Ca o paranteză, în cazuistica sa privind regula mai sus menţionată din Directiva de TVA, CJUE a susţinut că faptul generator şi exigibilitatea TVA nu sunt elemente de care pot dispune în mod liber părţile la un contract. Dimpotrivă, legiuitorul Uniunii a intenţionat să realizeze o armonizare maximă a datei la care ia naştere obligaţia fiscală în toate statele membre pentru a garanta o prelevare uniformă a TVA.

În situaţii excepţionale cum sunt modificările cotei de TVA, această regulă a avut impact negativ la majorarea cotei standard de TVA din 2010 şi cea de anul aceasta. Livrările de utilităţi din perioada precedentă majorării cotei de TVA au fost subiect de cotă mărită deoarece momentul determinant nu era livrarea efectivă, ci data convenită pentru plată sau, după caz, data facturării.  Invers, aceeaşi regulă a adus beneficii la momentul scăderilor de cotă cum au fost cele din 2016 şi 2017.

Această regulă nu a adus doar dezavantaje operatorilor economici şi populaţiei. Desigur, preţurile la utilităţi sunt mult mai mari în 2025 faţă de 2016-2017 şi impactul negativ al TVA pentru consumatori a fost mai mare.

În acest moment, sunt puţine opţiuni pentru o persoană, fizică sau impozabilă, să obţină aplicarea cotei de 19% pentru utilităţile consumate în iulie 2025. Ne aşteptăm ca statul român să nu modifice din proprie iniţiativă Codul Fiscal şi, chiar dacă ar vrea, nu vedem cum ar putea să modifice legea cu efect retroactiv.

Legislaţia UE poate să ofere remedii în acest sens deşi procedura este dificilă iar sumele mici la nivel individual pot face acest demers nefezabil:

• Fie printr-un litigiu, de exemplu un operator economic să aplice cota redusă şi apoi în disputa cu ANAF să invoce cu succes efectul direct al directivei de TVA, eventual cu sesizarea prealabilă a CJUE de către instanţa naţională.
• Ori Comisia Europeană să declanşeze o procedură de infringement împotriva României.

Doar în urma unor astfel de demersuri, şi ulterior schimbării legii, autorităţile ar putea elabora prevederi legislative privind restituirea TVA percepută în plus, eventual direct către consumatorii casnici, care nu au drept de deducere a TVA.

Nu vedem întemeiată respingerea deducerii 21% TVA de către operatorii economici, deoarece autorităţile nu pot invoca efectul direct al directivelor UE când acestea au fost transpuse eronat în legislaţia naţională (doar privaţii având acest drept). Cu alte cuvinte, ANAF nu poate invoca prevederea mai sus menţionată din Directiva de TVA şi să respingă deducerea 21% TVA facturată de furnizorii de utilităţi la nivelul operatorilor economici pentru consumuri aferente perioadelor de până la 31 iulie 2025. 

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.