Activitatea la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF) s-a desfăşurat normal pe durata exerciţiului de alertare în caz de cutremur, cinci echipaje fiind aduse de acasă, iar ulterior au rămas la serviciu, a declarat, miercuri, pentru agenţia News.ro, managerul SABIF, dr. Alis Grasu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"La exerciţiul de alarmare pentru verificarea capacităţii de reacţie şi de intervenţie ale structurilor pentru situaţii de urgenţă, în caz de cutremur cu magnitudinea peste 7, iniţiată de Ministerul Afacerilor Interne, am adus de acasă cinci echipaje, astfel încât activitatea Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov să nu fie afectată. A fost un exerciţiu necesar pentru Capitală", a explicat managerul SABIF, dr. Alis Grasu.

Potrivit medicului, echipajele care au fost aduse de acasă au rămas apoi la serviciu.

"Echipajele suplimentare au rămas la serviciu. Din păcate, numărul solicitărilor continuă să crească şi, aşa cum am mai spus, unele persoane încă declară alte suferinţe decât cele reale, ceea ce, de multe ori, poate crea un deficit de resurse, prin trimiterea la cazuri ireale. Dar, marţi, pe durata exerciţiului, nu au fost înregistrate situaţii speciale", a adăugat Alis Grasu.

La Iaşi, au apărut probleme cu privire la timpii de intervenţie la cazurile medicale, pe fondul implicării instituţiei în exerciţiul de simulare a cutremurului.

"Jumătate din efectivele noastre au fost deplasate către locurile unde a avut loc exerciţiul. Aceasta a dus la perturbări în desfăşurarea normală a activităţii noastre", a declarat, miercuri, Florin Agapi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă din Iaşi. 

Astfel, o ambulanţă chemată într-un sat de lângă municipiul Iaşi a ajuns la locul intervenţiei după patru ore de la primul apel la 112.

Ministerul Afacerilor Interne a iniţiat, marţi dimineaţă, la Bucureşti şi Iaşi, un exerciţiu de alarmare pentru verificarea capacităţii de reacţie şi de intervenţie ale structurilor pentru situaţii de urgenţă, în caz de cutremur cu magnitudinea peste 7. Scenariul a prevăzut că marţi, la ora 8.04, s-a petrecut un cutremur major în Vrancea, cu magnitudinea peste 7, care a afectat oraşele Bucureşti şi Iaşi, declansându-se planul roşu de intervenţie, care presupune ca întreg personalul să se prezinte la unitate. S-a luat în calcul că s-ar fi produs 1.500 de decese, 3.910 oameni ar fi răniţi şi 2.600 ar fi rămas fără adăpost în Bucureşti, iar în Iaşi ar fi fost 875 de morţi, 2.200 de răniţi şi 750 sinistraţi.

Exerciţiul "Seism 2016" a continuat pe toată durata nopţii de marţi spre miercuri, scenariul prevăzând două explozii în Bucureşti, în urma cărora au murit 35 de oameni şi au fost răniţi 120, precum şi o explozie în Iaşi, soldată cu 25 de morţi şi 140 de răniţi.

În cursul zilei de miercuri, exerciţiul a prevăzut simularea unei replici a cutremurului major care s-ar fi produs marţi, primele efecte fiind sesizate în zonele Rahova, Mall Vitan şi Dămăroaia. În urma replicii cu magnitudinea 5,2, s-ar fi prăbuşit mai multe clădiri, alţi 180 de oameni pierzându-şi viaţa.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.