În ultimele 24 de ore, angajaţii MAI au intervenit la 4.226 de evenimente, 2.632 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.594 circumscrise situaţiilor de urgenţă, arată Ministerul Afacerilor Interne. Astfel, poliţiştii şi jandarmii au constatat 8.839 abateri de natură contravenţională, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 794 de posibile infracţiuni, aproape 19% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 42 de persoane. Poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 159 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 162 de fapte penale”, mai arată comunicatul de presă al MAI.

De asemenea, echipajele de poliţie au depistat 19 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.

Ca urmare a încălcării legislaţiei rutiere, poliţiştii au reţinut 625 de permise de conducere (dintre care 61 pentru consum de alcool şi 7 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise) şi au retras 261 de certificate de înmatriculare.

Poliţiştii şi jandarmii au constatat 8.839 abateri de natură contravenţională, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei.

În acelaşi interval de timp, pompierii au desfăşurat 153 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind identificate 44 de obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost aplicate 678 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 507.000 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.268) au fost pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 139 pentru stingerea de incendii şi 10 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate 9 persoane, mai indică sursa citată

Totodată, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 18 de misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 17 persoane.

În ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.402 cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

De asemenea, din data de 18 martie şi până în prezent au fost emise 125.216  permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 335 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 48%, conform sursei menţionate.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, menţionăm că, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 21.981 de mijloace de transport şi 75.371 de persoane, dintre care 7.783 de cetăţeni ucraineni.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.