Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj de condoleanţe în urma atacului terorist comis la Kabul, Afganistan, soldat cu decesul unui militar român. Şeful statului precizează că militarul a murit după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un dispozitiv exploziv improvizat. ”Armata României este şi va continua să fie o instituţie fundamentală a naţiunii noastre, care merită recunoştinţa şi preţuirea tuturor românilor”, a transmis Iohannis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Îmi exprim întreaga compasiune pentru pierderea vieţii militarului român, care a decedat, în această dimineaţă, în Kabul, Afganistan, în urma unui atentat terorist executat cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra autovehiculului pe care-l conducea. Armata României este şi va continua să fie o instituţie fundamentală a naţiunii noastre, care merită recunoştinţa şi preţuirea tuturor românilor şi care-şi va face în continuare datoria, alături de aliaţii şi partenerii noştri, pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”, a transmis, joi, Klaus Iohannis, după decesul unui militar român în atacul de la Kabul.

Şeful statului afirmă că ”prezenţa militarilor români în Afganistan, ca şi în alte teatre de operaţii, este o dovadă a statutului României de furnizor de securitate şi stabilitate şi o componentă importantă a apartenenţei noastre la comunitatea euroatlantică”.

”Transmit condoleanţe familiei îndoliate şi le sunt alături în aceste momente dureroase”, a mai transmis Iohannis.

Un militar român a murit în atacul care a avut loc, joi dimineaţă, la Kabul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.