Ucraina a făcut un lucru de neînchipuit pentru orice manual de stabilitate strategică atunci când a lovit într-un element din triada nucleară a Rusiei, afirmă comandorul Sandu Valentin Mateiu, fost ofiţer de intelligence în Armata Română, într-un interviu acordat News.ro. O astfel de ţintă era, pur şi simplu, tabu şi e foarte probabil că ucrainenii nu i-au informat pe americani despre operaţiune, tocmai pentru a nu fi opriţi. Distrugerea celor 40 de bombardiere strategice reprezintă o lovitură teribilă pentru Rusia şi va influenţa războiul, mai spune ofiţerul.
Din punctul de vedere al ţintei alese şi lovite, distrugerea bombardierelor strategice ruseşti este o escaladare majoră. Putin are acum acoperirea doctrinară pentru a răspunde nuclear, dar cel mai probabil nu o va face. În schimb, era previzibil că va urma un răspuns imediat deosebit de violent, cu lovituri asupra Ucrainei, şi ne putem aştepta ca ruşii să încerce decapitarea conducerii acestei ţări prin lansarea unor rachete Iskander-M asupra Kievului. Ruşii au mai încercat asasinarea lui Zelenski şi până acum, mai atrage atenţia comandorul Mateiu.
Summitul NATO de la Haga, din 24-25 iunie, se va învârti tot în jurul Ucrainei, anticipează ofiţerul de intelligence. Americanii vor să reia legăturile cu Rusia, în timp ce europenii se opun cu înverşunare. Administraţia Trump n-ar fi vrut ca Ucraina să vină la conferinţă, dar un semn pozitiv este că, până la urmă, Zelenski a fost invitat. Începând din 2022, de la Summitul NATO de la Madrid, strategia de apărare a fost gândită contra Rusiei, lucru pe care Trump vrea să-l schimbe. Aici va fi marea discuţie. Este de aşteptat şi ca partenerii europeni să îi propună lui Trump ca ajutorul american pentru Ucraina să continue, armamentul urmând a fi plătit de europeni. Anumite componente, cum ar fi avioanele F-16 şi sistemele Patriot, nu pot fi înlocuite şi sunt vitale pentru supravieţuirea Ucrainei într-un moment în care Putin preconizează atacuri continue în 2025-2026, obiectivul fiind de a cuceri toată zona de sud a ţării invadate, până la Odessa.
Mai jos, întregul interviu cu comandorul în rezervă Sandu Valentin Mateiu, cu experienţă de 20 de ani în serviciile de intelligence ale Armatei române.
„Această lovitură reprezintă o escaladare majoră. Rusia a fost lovită în triada nucleară! Vladimir Putin are în acest moment acoperirea doctrinară pentru a răspunde nuclear!“
Matei Udrea: Domnule comandor Sandu Valentin Mateiu, vă mulţumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu. Aş începe cu o întrebare legată de anunţul făcut de Putin miercuri, cum că nu va mai avea loc nicio negociere cu un stat terorist precum Ucraina. Este încă o declaraţie de etapă făcută pentru propriul public sau ruşii chiar nu sunt interesaţi de pace?
Sandu Mateiu: Cred că Rusia, în acest moment, nu este interesată în negocieri de pace, în măsura în care Ucraina nu se predă. Pentru că asta s-a văzut din memorandumul pe care l-au înaintat ruşii. Iar Vladimir Putin a fost pus într-o situaţie dificilă deoarece în momentul în care sconta pe o creştere a presiunii militare asupra Ucrainei, care pe front se vede, a primit această lovitură care are şi impact militar (atacul cu drone care a distrus zeci de bombardiere strategice din flota nucleară rusească – n. red.). E adevărat, vor fi bombardiere Tu-95 şi Tu-22, precum şi A-50 – AWACS-ul rusesc – mai puţine, dar impactul principal este la nivel strategic şi politic. Superputerea nucleară a fost lovită în triadă şi nu poate să ascundă acest lucru chiar dacă Kremlinul a făcut eforturi deosebite. Putin este obligat să escaladeze. Vom vedea cum – deja Kellogg (generalul american desemnat de Trump în funcţia de emisar special pentru războiul din Ucraina) a transmis acest semnal, iar ucrainenii sunt conştienţi de acest lucru – se va escalada acum războiul pe termen scurt.
Matei Udrea: Va urma un răspuns rusesc cu arme nucleare?
Sandu Mateiu: Cred că nu, pentru că în acelaşi timp Vladimir Putin are siguranţa planurilor – şi vom discuta asta – unei ofensive continue asupra Ucrainei. Vrea să rămână în cadrul internaţional, vrea relansarea relaţiei cu Statele Unite şi speră că ajutorul american către Ucraina va fi din ce în ce mai redus, ceea ce va însemna, oricâte eforturi ar face europenii, şi scăderea capacităţii de luptă a ucrainenilor. Şi, în general, un atac nuclear tactic ar aduce beneficii militare relativ reduse, dar ar fi un dezastru în plan politic, diplomatic chiar, pentru Rusia în atingerea obiectivului de cucerire a Ucrainei. Oricum, va ameninţa. Îngrijorător este că a apărut în discursul lui Putin termenul de „terorist“. Acţiunea militară ucrainenilor n-a avut nimic terorist, cred că a murit doar un şofer care a vrut să intre în unul dintre camioane care era în flăcări, dar în rest nu a murit nimeni. Nu s-au folosit nici măcar mijloace teroriste. Nu a adus nicio teroare. A distrus la sol o parte din aviaţia strategică a inamicului. Şi orice stat atacat are voie să facă acest lucru. De asemenea, Putin a adus în discuţie infrastructura critică. A insistat foarte mult. Nu a vorbit despre lovitura primită de aviaţia strategică, a insistat mult pe cele două poduri distruse în Briansk şi Kursk, aducând în discuţie atacarea infrastructurii critice. De aceea cred că ruşii vor pregăti o lovitură serioasă. Probabil că va fi elementul cantitativ deosebit, cu toate mijloacele pe care le au: mă refer la rachetele hipersonice, Kinjal, Iskander-M, probabil vor încerca şi o rachetă cu rază medie de acţiune Oreşnik. Dar cred că ucrainenii trebuie să fie atenţi la infrastructura critică. Avem barajele de pe Nipru, care pot produce un dezastru dacă sunt distruse. S-a mai întâmplat în Al Doilea Război Mondial, când sovieticii au urcat în aer baraje. Şi, de asemenea, ucrainenii trebuie să fie atenţi la decapitare. Pentru că deja Putin, prin discursul lui şi prezentarea Kievului acum ca o bandă de fascişti, ca o gaşcă de terorişti, deschide gândul către ideea decapitării. Şi aşa au încercat mereu să-l elimine pe Zelenski, dar nu este exclusă o lovitură precisă asupra Kievului. Iar Rusia are aceste mijloace! Mă refer la rachetele Iskander-M în primul rând. Oricum, urmează şi alte lovituri imediate. Colonelul Pavlo Palisa, al doilea după Andrii Iermak dintre consilierii lui Zelenski, a prezentat planurile Rusiei, care nu înseamnă decât ofensivă continuă în 2025 şi 2026, cu obiectivul ocupării Donbasului, acel coridor de securitate reprezentat de Sumi şi, eventual, Harkov. Iar aici, în sud, nu numai Zaporojie, ci şi marele vis, completarea Novorossiei, adică trecerea Niprului şi cucerirea Odessei, blocarea ieşirii la mare a Ucrainei. Pentru că tot războiul ăsta şi tot proiectul cu Novorossia asta înseamnă, până la urmă, blocarea ieşirii Ucrainei la mare şi în felul ăsta transformarea ei într-o ţară aproape irelevantă, aruncată spre Ucraina carpatică, Galiţia, Polonia. Da, este nucleul Ucrainei, dar fără ieşirea la mare nu înseamnă aproape nimic.
„Până acum, ruşii au pierdut 1.000.000 de oameni, iar ucrainenii 400.000. Avem de-a face cu un război total, care a devenit existenţial şi pentru Rusia, fiind existenţial pentru Ucraina de la început. Ambele state sunt încă puternice politic“
Matei Udrea: Au ruşii capacitatea să îndeplinească aceste obiective despre care aţi vorbit adineauri? Am văzut analişti în România care pronostichează victoria Rusiei în această vară. Nu mai departe de săptămâna trecută l-am văzut pe Dan Dungaciu declarând că războiul cu drone al Ucrainei nu mai este eficient şi că ruşii înaintează pe toate fronturile, iar victoria este iminentă. Care e situaţia în Ucraina?
Sandu Mateiu: Plec de la capacitatea mea de analiză. Vă daţi seama că suntem limitaţi. Dincolo de limitele intelectuale şi cunoştinţele pe care le am, apar sursele de informare. Trăim din ceea ce trece în opinia publică, cum trece, cât trece, ca să avem imaginea. După aceea, cu cât citeşti mai mult şi încerci să ajungi la rapoarte specializate, cu atât crezi că ai o imagine mai clară. Şi tocmai aici este dificultatea, pentru că problema este foarte complexă. Vă dau un exemplu: a apărut un raport şi ştim acum cu un anumit grad de veridicitate că ruşii au pierdut 1.000.000 de oameni, iar ucrainenii 400.000. Cam ăsta este bilanţul tragediei de lângă noi. Plecăm de la ideea că avem de-a face cu un război total, care a devenit existenţial şi pentru Rusia, fiind existenţial pentru Ucraina de la început. Şi aici apar diverşi factori. Cel politic: ambele state sunt încă puternice politic. Zelenski încă îi are pe toţi ucrainenii în jurul lui. Tragedia războiului nu a îngenuncheat spiritul ucrainenilor, care realizează că au de ales între a lupta şi a fi sclavii Kremlinului. De cealaltă parte, avem o conducere autocratică, dictatorială, care stăpâneşte în continuare Rusia. Nu există în clipa de faţă niciun semnal că sitemul politic al lui Putin s-ar clătina. Sunt multe, multe semnale, dar sistemul funcţionează. Social, ambele state încă pot absorbi şocul războiului. Mă refer la faptul că ruşii au găsit soluţia cu plata şi, de aici, avem un fel de mercenariat pus la punct de către stat. Ucrainenii au mari, mari probleme cu generarea forţei. Şi ei au încercat să stimuleze financiar mai ales tinerii. Mă uitam la raportul de forţe în această, să zicem, aritmetică a morţii. Raportul e de 2,5, ruşii au pierdut de două ori şi jumătate mai mulţi oameni decât ucrainenii. Foarte probabil că au mult mai mult morţi decât ucrainenii pentru că nu-şi prea fac ei griji pentru salvarea răniţilor de pe câmpul de luptă. Dispreţul faţă de soldaţi este o caracteristică a Rusiei, pentru că e un stat autocrat în care viaţa omului nu are valoare. Aparent, aceste pierderi pot fi absorbite de societate, dar în timp se vor vedea. Ucraienii, fiindcă sunt democraţie, permanent au feedback, realizează toate aceste lucruri. Comandanţii, atunci când lucrurile nu merg şi le mor oamenii, protestează de multe ori public. Am văzut ce s-a întâmplat cu Mihailo Drapatii de curând. Dincolo este tăcere. Tăcere, teroare, corupţie. Piramida funcţionează. Dar Rusia are această experienţă a trecutului în care toate au mers şi, dintr-o dată, lucrurile s-au rupt. Vorbim de Primul Război Mondial. În Al Doilea Război Mondial, lucrurile au funcţionat până la capăt, dar atunci erau mai multe elemente: sovieticii erau uniţi prin faptul că era un război existenţial, ştiau că vor fi exterminaţi de către nazişti dacă aceştia câştigă războiul. Cum spunea un sovietic: între dictatorul nostru şi al lor l-am ales pe al nostru, că ne lăsa o şansă să trăim. Era ajutorul occidental şi a fost mobilizare totală a ţării prin convingere, dar şi prin teroare. Putin nu are asemenea mecanisme, dar momentan sistemul funcţionează.
Matei Udrea: Ce elemente mai contează în acest război?
Sandu Mateiu: Trecem la economie: ucrainenii, fără ajutorul Vestului, vor avea probleme. Nu numai ajutorul militar, pe care-l voi discuta separat, dar cel economic! De cealaltă parte, Rusia a făcut faţă până acum, a ocolit cât a putut sancţiunile. Rolul Chinei este esenţial, dar… Acest dar este foarte mare, în sensul în care oricât de mult ar lupta Elvira Nabiullina (guvernatoarea Băncii Centrale a Rusiei – n. red.) să ţină economia Rusiei pe linia de plutire, în timp se degradează. În cât timp? Nu ştim! S-a vorbit de ani, s-a vorbit despre faptul că economia de război duduie, pe când restul economiei are probleme mari. S-a vorbit despre faptul că economia Rusiei a devenit un fel de remorcă la cea a Chinei şi asta se transpune în plan politic în faptul că Rusia este un partener junior în relaţia cu China. Asta, chiar dacă Putin ridică în slăvi relaţia între cele două superputeri care ar fi ale viitorului. Nu! China este a viitorului, Rusia – nu! Lăsăm toate aceste elemente şi ne ducem la capitolul militar. Ruşii au superioritate, au avut-o dintotdeauna la toate categoriile: forţă umană, artilerie, la drone au reuşit să recupereze cantitativ. În schimb, la capitolul calitativ este o competiţie continuă între cele două părţi. În aceste condiţii, ucrainenii încearcă să compenseze prin calitate. Avansul tehnologic pe care îl asimilează rapid din Occident, descentralizarea, iniţiativa. Cu aceste elemente încearcă să compenseze.
Matei Udrea: Situaţia militară?
Sandu Mateiu: Care e situaţia pe front acum: ruşii atacă continuu şi avansează. Cât? Relativ puţin, dar avansează mult mai repede decât anul trecut! Anul trecut au avut marele succes de la Avdiivka. Mai mult nu au avut. Anul ăsta se pare că au succes la Sumi, acolo situaţia este dificilă, s-ar putea să se transforme într-o criză dacă ucrainenii nu reuşesc să-i oprească. Au un obstacol natural la nord de Sumi, vom vedea, şi asta s-ar putea să fie una dintre bătăliile viitoare. De asemenea, la vest de Pokrovsk au un avans şi au tăiat linia de comunicaţii dintre Pokrovsk şi Konstantinovka. Cred că Konstantinovka va fi obiectivul principal al ruşilor în Donbass, alături de Pokrovsk. La Zaporojie a anunţat generalul Sîrski (şeful Statului Major General al armatei ucrainene – n. red.) că ruşii ar fi început o ofensivă, dar până acum nu se văd rezultatele. Strategic, ruşii încearcă să profite de acest avantaj pe care-l au şi să ducă războiul pe un front larg, să-i oblige pe ucraineni să angajeze toate forţele pe care le au astfel încât, în momentul în care s-ar realiza o spargere a frontului şi un avans serios pe o anumită direcţie, ucrainenii să nu mai aibă forţe de rezervă care să poată să fie rapid dislocate pentru a stopa acest avans. Dar ruşii au un mare dezavantaj la capitolul incapacitatea de a transforma aceste victorii practice într-o victorie la nivel operativ-strategic. Ca să iau un exemplu istoric, în 1940, Germania intră în Olanda, intră în Belgia, intră şi prin Ardeni şi acţiunea se încheie cu Dunkirk. Aici, în cazul ruşilor, nu ai acest tip de acţiune. De aceea un mic avans pe un zona Sumi – care va fi dificil pentru oraş, s-ar putea ca oraşul să fie sub focul artileriei ruse în curând – nu se poate traduce la nivel de victorie sau spargere a frontului. Cred că ruşii sunt conştienţi de asta. Mă uitam la ultima evaluare pe care au făcut-o ucrainenii: merg exact cu ceea ce a funcţionat, adică această tactică de avans permanent, presiune permanentă, dispreţ faţă de pierderi. Şi cred că există ceva adevăr în acea tactică prezentată în The Telegraph, acel atac iniţial al infanteriei cu trupele sturm, acei oameni condamnaţi să moară din start, identificarea poziţiilor ucrainene, fixarea lor, copleşirea acestora cu foc de artilerie şi drone, izolarea, incapacitatea de manevră a ucrainenilor şi de sprijin logistic şi ulterior bombardarea cu acele „glide bombs“, bombe planoare cărora ucrainenii doar în parte se spune că le-ar fi găsit răspunsul.
„Întrebarea este dacă Statele Unite vor accepta să transfere Ucrainei armament şi muniţie plătite de europeni. Probabil că Donald Trump va accepta acest lucru la cererea aliaţilor europeni“
Matei Udrea: S-a spus încă de acum vreo doi ani că ne îndreptăm spre un război al dronelor.
Sandu Mateiu: Într-adevăr, războiul a devenit din ce în ce mai mult unul al dronelor, se spune că 80% din pierderi sunt provocate de acestea, dar rămâne şi un război al artileriei şi războiul infanteriei, care luptă ca în Primul Război Mondial, dar şi războiul aviaţiei. Vom discuta şi asta, pentru că deja ucrainenii încep să aibă aviaţie. Au pierdut trei F-16, dar totuşi vin zeci de avioane F-16, vine şi un AWACS (avion de supraveghere şi control aerian – n. red.), vor încerca să compenseze, în măsura în care este posibil, avantajul pe care ruşii îl mai au în domeniul aviaţiei tactice, pe care ruşii o ţin departe. Mă refer la faptul că lansează aceste bombe planoare de la distanţe mari. Chiar au mărit raza de acţiune a acestor bombe planoare spre 90 de kilometri pentru a-şi proteja avioanele. Marea problemă a ucrainenilor rămân efectivele umane. În momentul în care pierd foarte mulţi oameni, sunt obligaţi să se retragă. Esenţial este să nu piardă oameni. Şi asta o ştiu numai ruşii şi ucrainenii, mă refer la raportul cât au pierdut ruşii şi cât au pierdut ucrainenii, pentru că la ucraineni problema nu este numai să producă cât mai multe pierderi ruşilor, dar trebuie să le producă cât mai multe pierderi ruşilor cu cât mai puţine pierderi pentru ei. Nu au oameni, asta este o realitate! Revenind la război în ansamblu, deja avem un cu totul alt război decât acum 3 ani. În domeniul dronelor este o competiţie permanentă. S-au găsit soluţii: fibrele optice, războiul electronic, culoarele protejate cu plasă, sunt anumite linii logistice pur şi simplu acoperite, pentru a proteja linia logistică respectivă. Sunt foarte multe evoluţii rapide de ambele părţi. Ucrainenii au această dinamică dată de descentralizarea democratică şi ajutorul tehnologic al Vestului, în timp ce ruşii au avantajul industriei de război care merge spre standardizare. Indiferent de lacune, corupţie, ineficienţă şi aşa mai departe, industria de război funcţionează şi produce drone. Cantitativ, foarte probabil, ruşii produc mai mult decât ucrainenii şi recuperează avansul tehnologic. Asta face fiecare tabără: învaţă imediat cum ceilalţi au evoluat. Să zicem că apar dronele care poartă alte drone. Le vezi la ucraineni, a doua zi sunt şi la ruşi. Avansul este rapid, pentru că fiecare parte învaţă şi este obligată să se adapteze. Dincolo de toate acestea, avem războiul în spate. Adică deja avem un război care atacă sistematic, strategic centrele de putere ale adversarului. Dacă Ucraina s-a confruntat din prima zi cu bomardamentele ruşilor, acum ruşii se confruntă pentru prima dată, sistematic, cu lovituri în adâncimea teritoriului. Şi asta schimbă mult din ecuaţie, în sensul în care ucrainenii pregătesc, în măsura în care au mijloace, lovirea sistematică a infrastructurii militare ruseşti: depozite de muniţii, fabrici de armament şi aşa mai departe. Aici cred că este o schimbare, dar nu se ştie în ce măsură Ucraina poate conduce o asemenea campanie sistematic. De aceea mare importanţă are acel acord pe care l-au făcut cu Germania pentru arme cu rază lungă de acţiune.
Matei Udrea: Domnule comandor, americanii mai susţin Ucraina în momentul acesta?
Sandu Mateiu: Cred că în clipa de faţă avem sprijinul, hai să spunem, din inerţie. În primul rând, nu avem stoparea sprijinului de intelligence (informaţii de la serviciile secrete – n. red.). Este o certitudine, pentru că atunci când a fost stopată în Kursk, s-a văzut imediat efectul. A contribuit – nu a fost factorul esenţial, acolo dispozitivul rusesc bine pus la punct şi dronele au fost elementul esenţial, dar a contribuit – la înfrângerea ucrainenilor, retragerea rapidă. Deci, intelligence-ul rămâne pentru moment. Al doilea element este ajutorul material american. În continuare, ajutorul vine pe linia, să zicem, Biden. Vom vedea dacă Trump va continua să asigure sprijinul cu echipamente şi armament. Sunt multe semnale că nu o va face. Dar întrebarea este dacă Statele Unite vor accepta să transfere armament şi muniţie plătite de europeni. Aici este întrebarea şi probabil că Donald Trump va accepta acest lucru la cererea aliaţilor europeni, mai ales că partea financiară va avantaja Statele Unite şi nu o va implica direct. Aici sunt elemente imediate, de exemplu rachetele Patriot. Ucraina are nevoie de asemenea rachete. Am văzut apelul german către aliaţi: unde mai găsim aceşti interceptori? Pentru că, până în momentul de faţă, singurul interceptor care a funcţionat împotriva rachetelor balistice ruseşti şi, din ce în ce mai mult, şi împotriva celor nord-coreene, a fost Patriot-ul. Esenţial este capitolul politic. Avem un Donald Trump care a plecat cu o strategie de apropiere de Rusia. O strategie prin care sistemele iliberale sau deja autocratice par să aibă lideri cu care poţi discuta. Se laudă cu prietenia cu Putin. La bază sunt anumite realităţi. De exemplu, Statele Unite au mult mai multe dosare cu Rusia, de la controlul armamentelor până la ideea de realiniere în ansamblu, operare economică, politică. Ideea decuplării Rusiei de China este una dintre iluziile Administraţiei Trump. Oricum, în acest ansamblu, Ucraina apare ca ceva care pur şi simplu încurcă strategia! Donald Trump nu agreează nici liderul Ucrainei şi nici lupta Ucrainei. Nu s-a mai ajuns la acele absurdităţi precum afirmaţia că Ucraina este agresorul şi aşa mai departe, dar imaginea generală este faptul că o ajută încă de nevoie, pentru că nu poate să apară aşa cum a apărut Truman (preşedintele SUA între 1945 şi 1953 – n. red.), care a pierdut China. Cam aici am fi. Ucrainenii încearcă pur şi simplu să prindă Statele Unite şi de aceea încearcă să convingă Congresul, avem misiunea lui Iermak, care s-a dus acum la Washington pentru acel deal (înţelegere – n. red.) privind ajutorul şi sancţiunile împotriva Rusiei să-şi urmeze cursul. Deja sunt semnale că Donald Trump se opune unei asemenea iniţiative. Dar va fi foarte greu, cred că Donald Trump nu se va retrage din ecuaţie, nu va ajuta voluntar Ucraina, dar nici nu va face pasul decisiv să lase Ucraina fără intelligence, muniţii şi armament american, mai ales dacă acesta este plătit de către europeni.
„Distrugerea bombardierelor strategice ruseşti influenţează războiul. Nu imediat, ci pe termen lung. Dacă Ucraina are capacitatea de a repeta aceste lovituri, lucrurile se complică pentru aviaţia strategică a Rusiei, dar şi pentru ansamblul armatei ruse“
Matei Udrea: Părerea dumneavoastră care este, americanii au ştiut sau nu de atacul ucrainean cu drone asupra aviaţiei strategice a Rusiei?
Sandu Mateiu: Greu de spus. Cred că oficial nu au fost informaţi, pentru că în general americanii, indiferent de administraţie, au fost foarte atenţi să nu apară escaladarea. Pentru că această lovitură reprezintă o escaladare majoră. Rusia a fost lovită în triada nucleară! Vladimir Putin are în acest moment acoperirea doctrinară pentru a răspunde nuclear! În doctrina nucleară a Rusiei apare această menţiune: dacă sistemul de servere, sistemul de armament nuclear, platforme, sistem de comunicaţii care serveşte întregului sistem de descurajare nucleară este atacat indiferent de mijloace, convenţional sau nuclear, Rusia este îndrituită să răspundă cu lovitură nucleară. De aceea l-am văzut pe Kellogg – care ştie bine partea militară, este un general cu experienţă foarte mare, chiar înţelege întreaga ecuaţie la capitolul militar – spunând că este o escaladare deosebită. Şi cred că ucrainenii nu au spus pentru că, probabil, ar fi fost opriţi. Din punctul de vedere al Kievului, ei au deja Apocalipsa acum şi de aceea au acest curaj de a lovi acolo unde nimeni nu se aştepta. Până acum, triada nucleară a Rusiei era sfântă! Ideea să loveşti un bombardier strategic în adâncimea teritoriului rusesc este ceva care în orice manual de stabilitate strategică este tabu, nu te atingi! Dar ucrainenii lucrează după alte idei, în sensul în care de la început au spus: „Dacă nu lovim Rusia ca să simtă războiul acasă, să scape de acel sentiment că nu pot fi pedepsiţi pentru ceea ce fac, nu-i putem aduce la masa negocierilor“. Părerea mea este că nu-i aduce în niciun caz la masa negocierilor ce se întâmplă acum. În schimb, Rusia plăteşte un preţ foarte mare şi şansele ucrainenilor de a rezista devin mai mari.
Matei Udrea: Chiar asta voiam să vă întreb, dacă distrugerea bombardierelor strategice ruseşti şi atacul asupra podului Kerci influenţează în vreun fel lupta.
Sandu Mateiu: Da, influenţează! Nu imediat, ci pe termen lung. Este important să vedem câte avioane au fost lovite, pentru că a apărut declaraţia optimistă a Kievului despre 40 de avioane, adică 34% dintre bombardierele care lansază rachete de croazieră. Chiar aşa e termenul lor. Tupolev Tu-95 şi Tu-22 M3, astea sunt cele pe care le-au lovit Ucraina. Pe Tu-160, care sunt cele mai moderne bombardiere strategice, ruşii şi le-au ţinut departe. Trebuie să avem în vedere starea acestui parc de bombardiere strategice. Sunt vechi, liniile de producţie nu mai funcţionează. Foarte probabil, modernizarea s-a făcut doar la câteva aparate. Încă dinainte de război problema modernizării forţelor aviaţiei strategice era discutată la Moscova. Multe avioane nu mai sunt operaţionale. Da, pe hârtie sunt peste 100: 56 de Tu-95, 57 de Tu-22 şi 13 de Tu-160. În realitate, foarte probabil numărul este mult mai mic! Cred că a apărut şi canibalizarea (se iau piese de la unele avioane pentru a fi reparate altele – n. red.). Dacă am în vedere şi entropia războiului, aceste avioane sunt ca orice mijloc tehnic, îşi pierd în timp capacitatea de a fi operaţionale chiar şi în condiţiile mentenanţei. Sunt necesare reparaţii şi multe alte elemente. Dacă luăm aşa, cred că şi dacă 15-20% au fost lovite serios, Ucraina are un succes. Se va vedea în timp. Acum, ruşii vor lovi cu tot ce au şi nu o să se vadă o reducere a capacităţii de lansare a rachetelor de croazieră din aer, pentru că asta fac bombardierele strategice. Dar în timp, foarte probabil, se va vedea. Nu este un element decisiv în desfăşurarea războiului, dar este un element important. În schimb, dacă Ucraina are capacitatea de a repeta aceste lovituri, lucrurile se complică pentru aviaţia strategică a Rusiei, dar şi pentru ansamblul armatei ruse.
„Elementul esenţial la Haga va fi Ucraina! Va fi foarte important mesajul pe care îl vor transmite Rusiei, pentru că au apărut informaţii că Statele Unite ar vrea să readucă în prim-plan consiliul NATO-Rusia. Problema va fi cât din Rusia este lăsată să apară în relaţiile cu Vestul. Americanii cred că vor insista pe reluarea legăturilor cu Rusia. Şi invers, europenii vor insista pe ajutorarea Ucrainei“
Matei Udrea: Să vorbim despre summitul NATO de la Haga, programat în 24-25 iunie. La ce să ne aşteptăm?
Sandu Mateiu: Avem deja răspunsul dat de preşedintele nostru! 90% se va discuta despre contribuţia financiară a europenilor. Administraţia Trump a transmis această idee, „dacă vreţi să vă apărăm, trebuie să vă apăraţi! Pentru asta trebuie să plătiţi!“. Este vorba de acel 3,5% plus 1,5% pentru infrastructură. Cred că acesta este un compromis şi probabil rolul secretarului general al NATO, Mark Rutte, a fost important, pentru că 1,5% sunt bani de dezvoltare, la urma-urmei. Îmbunătăţeşti infrastructura şi pentru transportul militar, dar este un câştig pentru dezvoltare. Acel 3,5% va fi discutat. Acesta ar fi un lucru important, dar în final s-a ajuns deja la un acord. Am văzut şi mesajul trimis de B-9 şi nordicii, am văzut ce au făcut statele mari europene, ce decizii politice a luat Germania. Am văzut şi strategia britanicilor. Chiar dacă Starmer (premierul Marii Britanii – n. red.) n-a precizat exact data când duce procentul Apărării la 3,5%, strategia arată clar reînarmarea britanicilor, aşa cum avem programul „ReArm Europe“ pentru UE. Cred că elementul esenţial în această relaţie transatlantică este cât vor cere americanii europenilor să preia din propria lor apărare. Câţi paşi înapoi vor face americanii? Vor reduce trupele? Cât vor reduce? Vor reduce doar trupele pe care le-au dislocat după ce a început războiul exact pentru a-i asigura pe europeni? Deja avem un semnal pozitiv trimis de Administraţia Trump privind numirea lui general american SACEUR (comandant suprem al forţelor aliate în Europa – n. red). SACEUR-ul este esenţial pentru că el are o dublă pălărie, este comandantul trupelor NATO din Europa şi în acelaşi timp este comandantul forţelor americane din Europa.
Dacă Statele Unite n-ar mai fi vrut să aibă un SACEUR, lucrurile s-ar fi complicat. Dar astea sunt, ca să zic aşa, doar hinturi. Angajamentul europenilor de a-şi asuma aceste cheltuieli militare, bani care trebuie să se traducă în final într-o capacitate proprie de apărare, este foarte important. Atenţie aici, pentru că nu procentele ne apără, ci sistemele de armament, capacilităţile militare, armatele pe care le creăm. Dar elementul esenţial la Haga, după această problemă transatlantică, va fi Ucraina! Iniţial era un semnal că Administraţia Trump n-ar fi vrut să-l vadă pe Zelenski la Haga. Acum Rutte (secretarul general al NATO – n. red.) a anunţat că Ucraina va fi invitată acolo. Va fi foarte important mesajul pe care îl vor transmite Rusiei, pentru că au apărut informaţii că Statele Unite ar vrea să readucă în prim-plan consiliul NATO-Rusia. Şi sunt multe întrebări, pentru că de la Madrid (Summitul NATO de la Madrid din iulie 2022 – n. red.) încoace, după ce Rusia a atacat Ucraina, securitatea europeană se face împotriva Rusiei, nu cu Rusia! Acum, americanii vin cu ideea că „războiul din Ucraina este al vostru, noi avem nevoie de relaţii mai bune cu Rusia“, lăsând deoparte elementele care erodează relaţia translatlantică, viziunea asupra democraţiei iliberale în Statele Unite, liberale în Europa. Vom vedea în ce măsură se vor depăşi aceste piedici. Dar, oricum, relaţia transatlantică funcţionează, nu asta va fi problema la Haga! Problema va fi cât din Rusia este lăsată să apară în relaţiile cu Vestul. Americanii cred că vor insista pe reluarea legăturilor cu Rusia. Şi invers, europenii vor insista pe ajutorarea Ucrainei. Şi aici vom vedea o anumită eficienţă americană.
Matei Udrea: Ce trebuie să facă România în privinţa armatei şi ce capacitate de luptă are acum România?
Sandu Mateiu: Vă daţi seama că la ambele întrebări nu am capacitatea să vă răspund, doar să sugerez anumite elemente pe care le-am văzut, transmise de liderii militari, interviul acela cu generalul Gheorghiţă Vlad mi-a rămas în minte. Alte semnale nu prea avem. Cred că, în privinţa armatei noastre, lucrurile sunt destul de clare: suntem obligaţi să cheltuim cei 3,5%! Nu să-i alocăm, ci să-i cheltuim! Asta şi în condiţiile în care ţara are aceste dificultăţi financiare. Cred că absorbirea acestor bani ridică o problemă, în sensul în care trebuie să transformăm aceşti bani luaţi de la gura copiilor într-o capacitate de apărare care să descurajeze orice adversar. Acum, adversarul trecut în documentele NATO e Rusia. Şi suntem poate cel mai aproape de acest război, mai ales dacă Rusia lansează din nou ofensiva spre vest aici, în sud. Şi cred că lucrurile ar trebui privite în ansamblu: mai întâi să se plece de la un concept. Ştiu că avem Strategia Naţională de Securitate pe Apărare, trebuie gândit documentul şi răspuns la cerinţele actuale. În urmă cu 30 de ani aveam un Snagov (înţelegerea de la Snagov, din 1995, când toate partidele au convenit că România trebuie să se îndrepte spre Vest – n. red.). Acum avem ţara divizată după ultimele alegeri, pentru unii, Rusia este o ameninţare, pentru că dincolo de implicarea teritorială, independenţă, suveranitate avem şi democraţia în Constituţie. Pentru alţii, spus deschis sau nu, Rusia nu este ameninţare. Merg mână în mână cu ideea că un regim autocratic ar putea funcţiona uitând de Constituţie şi mai ales văzând în prietenii UE şi NATO nişte duşmani. Este o situaţie extrem de dificilă pentru ţară. De aceea cred că toate forţele politice vor trebui în final să aibă o viziune comună. După aceea, lucrurile vor merge destul de clar.
Matei Udrea: Dar în privinţa capacităţilor strict militare?
Sandu Mateiu: Documentele de apărare, actualizarea legilor, reforma în Armată, pentru că Armata rămâne totuşi formată din oameni. Şi înzestrare! Iar programele de înzestrare sunt o radiografie politică a ţării! Radiografie a politicii interne şi externe. Aceste programe trebuie să fie eficiente, adică la un preţ rezonabil să luăm tehnică modernă, echipamente moderne, performante, care să se încadreze în ceea ce ne dorim să facem cu ele, adică misiunile pe care le vedem. Luate aşa lucrurile, da, vezi ameninţarea, ai o strategie de apărare. Să spunem Marea Neagră, unde ai o strategie maritimă, precizezi clar care sunt misiunile, de la apărarea liniilor de comunicaţii până la apărarea infrastructurii. Imediat te uiţi spre misiuni, la aceste misiuni ai documente cu nivelurile misiunilor. Dar mai întâi trebuie să elaborezi acest document. După aceea, documentul cu capacităţile operaţionale, caiet de sarcini şi, în final, realităţi. Aici este problema! Toţi aceşti bani, dacă nu vor fi cheltuiţi extrem de chibzuit, nu numai pentru înzestarea Armatei, dar şi pentru revigoarea industriei de apărare, ba chiar pentru a contribui la dezvoltarea ţării, va fi pur şi simplu o oportunitate ratată. Avem necesitatea, ameninţare rusă, Europa alocă banii, acele 150 de miliarde. Avem o necesitate şi o oportunitate venită din răspunsul la acea necesitate la nivelul mare al Europei. Dacă noi ratăm oportunitatea, iar banii nu se transformă într-capacitate de apărare, ratăm ideea de descurajare. Un adversar se sperie nu de procente, ci de nave, avioane, oameni hotărâţi să lupte. Şi ratăm şi dezvoltarea ţării. Pentru că, până la urmă, industria de armament înseamnă a dezvolta industria, a dezvolta ţara. Este o mare încercare pentru noi, în condiţiile în care, în ansamblul ţării, avem multe întrebări şi prea puţine răspunsuri date privind cum ne dezvoltăm, cum ne asumăm acest capitalism, cum facem democraţia funcţională şi aşa mai departe. Este doar o părticică din marile răspunsuri la care ţara, în frunte cu o elită care conduce liniştită de 35 de ani, trebuie să dea acum socoteală, să găsească răspunsul, pentru că altfel nu ştiu ce vom face.
„Indiferent ce face o administraţie americană sau alta, noi trebuie să jucăm pe toate cele trei cărţi. Adică să mergem pe parteneriat strategic cu Statele Unite angajat, o relaţie cu NATO mai ales cu pilonul european şi Uniunea Europeană“
Matei Udrea: Putem înlocui echipamentele americane cu echipamente similare europene?
Sandu Mateiu: Numai în parte! Şi cred că aici România trebuie să fie atentă.
La ce mă refer: noi avem acest parteneriat strategic şi indiferent ce face o administraţie americană sau alta, noi trebuie să jucăm pe toate cele trei cărţi. Adică să mergem pe parteneriat strategic cu Statele Unite angajat, noi am fost o ţară loială şi rămânem în relaţia cu Statele Unite; o relaţie cu NATO mai ales cu pilonul european acum, în condiţiile în care europenii sunt hotărâţi, respectiv obligaţi să-şi asume propria apărare; şi Uniunea Europeană, care pe lângă faptul că ne dă o anumită identitate şi apartenenţa la un bloc politic care conferă siguranţă economică, politică şi aşa mai departe, ne oferă şi fonduri. Noi trebuie să ţinem strâns aceste trei elemente. Poate Germania sau Franţa şi-ar permite un anumit dialog, ca să nu spun altceva, cu Statele Unite. Dar noi nu, noi trebuie să insistăm pe toate trei.
Matei Udrea: Revenind la posibilitatea de a înlocui armamentul american...
Sandu Mateiu: Revenind la întrebarea dumneavoastră cu armamentul, cred că România trebuie să se orienteze şi politic, dar elementul esenţial este care armament este bun. În parte, europenii pot compensa armamentul american. De exemplu la capitolul nave, mai ales la ceea ce avem noi nevoie, europenii pot construi aşa ceva. Chiar şi rachete antinavă sau elicoptere. Noi am cooperat în domeniul elicopterelor cu Franţa de foarte mult timp. Dar la alte capitole, nu! De exemplu, la apărarea antiaeriană antirachetă am mers pe linia Patriot şi vom merge mai departe. În general, noi trebuie să fim foarte atenţi, să fim responsabili, să dezvoltăm programe de înzestrare şi de dezvoltare a industriei de armament folosind orice oportunitate. Iar după ce ştim foarte bine ce vrem la capitolul eficienţa armamentului, performanţă, modul cum răspunde la misiunea pe care noi ne-o fixăm, adăugăm şi elementul politic: unde este mai bine. Vor fi momente, probabil, în care se va face un compromis politic. Dar atenţie, „politici“ şi „compromis“ nu trebuie să ascundă altceva, adică programe de înzestrare făcute după ureche, care să răspundă acestui interes „politic“ cu ghilimelele de rigoare, adică interese personale şi de grup.
Matei Udrea: Vă mulţumesc pentru amabilitate!
Sandu Matei: Mulţumesc şi eu!
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
