Cancelaria Prim-Ministrului a organizat, joi, o întâlnire de lucru pe tema prevenirii şi reducerii consumului de droguri, care a reunit reprezentanţi ai mai multor organizaţii nonguvernamentale implicate în reducerea şi atenuarea riscurilor asociate consumului de droguri, precum şi ai principalelor instituţii cu atribuţii în domeniu. La întâlnire, a participat şi ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila. „Ne propunem ca în România să avem în fiecare judeţ centre pentru combaterea adicţiei, pentru recuperarea consumatorilor de droguri. Există o categorie foarte vulnerabilă – copiii şi adolescenţii, pentru care trebuie să găsim soluţii”, a precizat ministrul PSD. Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale au propus crearea unui mecanism de coordonare a eforturilor pentru combaterea consumului de droguri la nivelul prim-ministrului sau al Secretariatului General al Guvernului. Alte propuneri s-au referit la nevoia dezvoltării serviciilor medicale specializate, campanii de de-stigmatizare a consumatorilor, dezincriminarea posesiei de droguri pentru consum propriu şi realizarea educaţiei preventive în şcoli pentru combaterea consumului de droguri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu acest prilej, a fost iniţiat un dialog între guvern şi organizaţiile neguvernamentale pentru identificarea celor mai bune soluţii în vederea reducerii riscurilor sociale, medicale şi economice asociate consumului de droguri, cu accent pe prevenţie, sprijinire şi reintegrare socială a victimelor, arată comunicatul de presă al Guvernului.

La întâlnire, Alexandru Rafila a declarat că sunt necesare politici publice care sa pună un mai mare accent pe componenta psiho-medicală asociată consumului de droguri, subliniind necesitatea înfiinţării de centre de reabilitare în ţară.

„Ne propunem ca în România să avem în fiecare judeţ centre pentru combaterea adicţiei, pentru recuperarea consumatorilor de droguri. Există o categorie foarte vulnerabilă – copiii şi adolescenţii, pentru care trebuie să găsim soluţii”, a afirmat ministrul.

În acest context, ministrul Sănătăţii a propus elaborarea unui plan de acţiuni în vederea identificării şi aplicării celor mai eficiente măsuri.

Consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Victoria Stoiciu, a subliniat că prioritatea politicilor penale ar trebui să fie marele trafic, iar aceste politici ar trebui să fie acompaniate de măsuri de sănătate publică.

“Este nevoie de mutarea accentului pe politicile de sănătate, pe găsirea de soluţii alternative prin prevenire şi tratament”, a menţionat consilierul de stat.

Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale au propus crearea unui mecanism de coordonare a eforturilor pentru combaterea consumului de droguri la nivelul prim-ministrului sau al Secretariatului General al Guvernului.

Alte propuneri s-au referit la nevoia dezvoltării serviciilor medicale specializate, campanii de de-stigmatizare a consumatorilor, dezincriminarea posesiei de droguri pentru consum propriu şi realizarea educaţiei preventive în şcoli pentru combaterea consumului de droguri, mai indică sursa citată.

La reuniunea de la Palatul Victoria, organizată de Cancelaria Prim-Ministrului prin consilierul de stat Victoria Stoicu, au mai participat reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Afacerilor Interne, respectiv ai Agenţiei Naţionale Antidrog.

Societatea civilă a fost reprezentată de Fundaţia Friedrich-Ebert-Stiftung Romania Office, Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT), Romanian Harm Reduction Network (RHRN), Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS), Fundaţia Parada, Asociaţia Semper Musica, Asociaţia Sens Pozitiv, Asociaţia Carusel, Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie şi Asociaţia Declic, precum şi autori de analize despre politicile publice antidrog în România.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.