Tatăl tinerei ucise alături de prietenul ei de origine marocană a declarat, joi, că l-ar întreba pe presupusul ucigaş de ce i-a omorât singurul lui copil, bărbatul considerând că agresorul nu a acţionat singur, ci au existat şi alţi complici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tatăl Vanesei Burlacu, tânăra ucisă în urmă cu două săptămâni alături de prietenul ei, a venit la Tribunalul Iaşi pentru a încerca să-l vadă pe cetăţeanul marocan Ahmed Sami El Bourkadi, student la UMF Iaşi, acuzat că ar fi comis dubla crimă.

"Aş fi vrut să fiu în sala de judecată, pentru a-l întreba de ce mi-a omorât fata. Era singurul meu copil, aş vrea să ştiu din ce cauză s-a întâmplat totul. Vreau să ştiu motivul şi câţi au mai fost acolo. Nu cred că a acţionat singur, cred că au fost mai mulţi", a spus tatăl tinerei omorâte cu mai multe lovituri de cuţit.

Bărbatul a precizat că nu a discutat deocamdată cu procurorul de caz şi că urmează să se deplaseze împreună cu soţia la locuinţa unde stăteau cei doi tineri, pentru a recupera lucrurile deţinute de fiica sa.

"Totul e sigilat acolo. Aş fi mers, dar nu am avut acordul. Vom merge să vedem ce găsim din lucrurile fetei", a afirmat tatăl tinerei.

Cât priveşte relaţia fetei sale cu tânărul student la UMF de cetăţenie marocană, bărbatul a explicat că totul decurgea normal şi că ea era fericită şi mulţumită.

Cetăţeanul marocan Ahmed Sami El Bourkadi, student la UMF Iaşi, este suspectat că i-ar fi ucis cu mai multe lovituri de cuţit pe Jiynah Youssef, de asemenea student la UMF Iaşi, şi pe prietena acestuia, Burlacu Ioana-Vanesa.

El a fost adus miercuri seară în ţară, pe aeroportul Otopeni, după ce a fost prins la Roma, iar în jurul orei 23.00 a ajuns în arestul Poliţiei judeţului Iaşi.

Joi, el a fost prezentat în faţa magistraţilor ieşeni care se vor pronunţa în legătură cu emiterea mandatului de arestare pe numele său pentru 30 de zile.

 

 

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.