Eveniment NEWS.RO - Dan Niculae CEO, Imobiliare.ro Finance: Puterea de cumpărare a locuinţelor s-a deteriorat în ultimii doi ani

Eveniment NEWS.RO - Dan Niculae CEO, Imobiliare.ro Finance: Puterea de cumpărare a locuinţelor s-a deteriorat în ultimii doi ani

Preţurile locuinţelor din România, raportate la moneda naţională, au crescut simţitor, în ultimii doi ani, în contextul deprecierii leului, arată statisticile realizate de Imobiliare.ro Finance. Aceleaşi date indică faptul că a crescut simţitor şi timpul mediu, raportat la venitul mediu, în care o persoană care cumpără în România un produs imobiliar îl poate achita. Dacă în 2024 un apartament de 50 de metri pătraţi era plătit, la un venit mediu, în cinci ani şi şase luni, anul acesta perioada a crescut cu peste doi ani.

Preţurile locuinţelor, calculate în lei, au crescut în ultima perioadă cu 6% din cauza cursului valutar, afirmă Dan Niculae CEO, Imobiliare.ro Finance.
Potrivit acestuia, diferenţa de curs valutar a adăugat aproximativ 6% din preţul unei locuinţe calculat în lei, iar acest lucru se simte în special la persoanele care cumpără prima proprietate pe care o plătesc din venit, şi mai puţin la persoanele care vând o proprietate pentru a cumpăra alta, întrucât ambele tranzacţii se realizează, în general, raportat la aceeaşi monedă.
"Aceste creşteri de preţ pe care le vedem la euro sunt mai apăsate în lei, deci impactul pe care cumpărătorii îl văd este mai mare, ceea ce duce la o deteriorare a puterii de cumpărare a locuinţelor în ultimii doi ani cu peste 10%. Doar în ultimul an e undeva la 6% această deteriorare puterii de cumpărare, adică raport între salariul mediu şi preţul pe metru pătrat", a afirmat Dan Niculae luni, în cadrul evenimentului "Oraşul meu - acasă şi la birou - ediţia a V-a" organizat de News.ro
Reprezentantul Imobiliare.ro Finance spune că în continuare România se menţine foarte competitivă regional în ceea ce priveşte preţurile locuinţelor în zonele urbane mari.
"În ultimii doi ani aveam în jur de 5 ani şi jumătate, în 2024, ani de venit mediu în care îţi puteai cumpăra un apartament de două camere de 50 de metri pătraţi. Astăzi timpul mediu este undeva la 7,8 ani de venit mediu. În Bucureşti e un pic mai bun, situaţia se schimbă la nivel de mari oraşe şi de aceea spuneam că se menţine competitiv ca putere de cumpărare la nivel de regiune", adaugă Dan Niculae.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră