Guvernul a adoptat, joi, o ordonanţă prin care este operaţionalizată o finanţare din fonduri europene în valoare de 400 de milioane euro pentru acoperirea sau decontarea cheltuielilor făcute de statul român în efortul de a sprijini cetăţenii ucraineni refugiaţi în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, ordonanţa pentru completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaţilor din Ucraina, precum şi acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiţii destinate retehnologizării întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile.

Guvernul a suplimentat alocarea financiară care poate fi decontată pe bază de cost unitar din cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020 cu 400 milioane euro (1.985.520 mii lei) contribuţie UE, precizează comunicatului de presă al Executivului.

Prin urmare, impactul bugetar asupra bugetului de stat este semnificativ redus.

Conform sursei citate, suplimentarea este efectuată pe baza economiilor estimate la nivelul proiectelor finalizate şi/sau care se află în derulare la nivelul Programului Operaţional Capital Uman. Ordonanţa aprobată completează în acest sens ordonanţa de urgenţă 113/2022.

De asemenea, prin modificarea şi completarea OUG 166/2022, a fost introdusă o nouă sursă de finanţare, respectiv Programul operaţional «Capacitate administrativă» pentru perioada de programare 2014-2020.

Din această sumă, Ministerul Afacerilor Interne va beneficia de finanţare în valoare de 118.427.000 euro, din care contribuţia Uniunii Europene este de 100 de milioane de euro, potrivit sursei menţionate.

Cheltuielile sunt decontate din fonduri europene nerambursabile aferente Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, după lansarea apelului de proiecte de către autoritatea de management a programului operaţional şi încheierea contractului de finanţare între MIPE şi MAI.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.