Un tânăr de 20 din oraşul Târgu Bujor a fost arestat preventiv după ce, în plină zi, a intrat într-un magazin alimentar, cu o glugă pe cap si cu faţa acoperită, unde a rănit-o cu un cuţit pe vânzătoare, în încercarea de obţine de la ea încasările.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acelaşi individ a atacat anul trecut şi o bătrână, fără a fi prins atunci de poliţişti.

Conform IPJ Galaţi, la data de 16 ianuarie 2023, în jurul orei 15:00, un bărbat, având capul acoperit cu o glugă şi purtând o mască medicinală, a intrat într-un magazin alimentar din oraşul Tg. Bujor, judeţul Galaţi, iar după ce s-a apropiat de o femeie, cu vârsta de 53 de ani, angajată a acestui spaţiu comercial în calitate de vânzător, a ameninţat-o şi rănit-o cu un cuţit, pe care i l-a pus în zona gâtului, solicitându-i să-i dea banii din încasări.

Bărbatul şi-a întrerupt acţiunea şi a fugit din magazin după ce femeia a strigat după ajutor către o colegă aflată într-o altă încăpere.

Imediat după acest incident, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tg. Bujor au efectuat cercetarea la faţa locului şi au întocmit un dosar penal pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată. După examinarea medico legală a femeii de 53 de ani s-a stabilit că leziunile care i-au fost provocate în zona gâtului necesită 8-10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

La data de 20 ianuarie 2023, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tg. Bujor şi ai Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti au pus în executare mandate de percheziţie domiciliară la trei adrese de pe raza oraşului Târgu Bujor, iar după conducerea la sediul poliţiei a cinci persoane, s-a stabilit faptul, că una dintre acestea, un tânăr cu vârsta de 20 de ani, cu domiciliul în acest oraş, ar fi comis fapta de tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată.

De asemenea, din cercetări, a mai fost stabilit că acest tânăr ar mai fi comis o tâlhărie calificată în urmă cu un an, pe 14 ianuarie, când în jurul orei 06:20, având capul acoperit cu o glugă şi purtând o mască medicinală în zona feţei, i a smuls unei femei cu vârsta de 82 de ani,  o geantă pe care o a avea asupra sa. Geanta a fost abandonată în zona comiterii faptei, după ce, din interior, a fost sustrasă suma de 370 de lei.

Pentru această faptă, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de tâlhărie calificată de către autor necunoscut.

După audieri şi după administrarea materialului probator în cele două cauze, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a tânărului de 24 de ani. Ulterior, acesta a fost prezentat  Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor cu propunerea de arestare preventivă, propunere care a fost apoi înaintată de către procurorul de caz către Judecătoria Tg. Bujor, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.