Starea a trei dintre cele 15 persoane rănite în urma exploziei produse vineri într-un bloc din Sectorul 5 al Capitalei, internate la Spitalul de Urgenţă Floreasca, este stabilă, iar două au fost operate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 ”Pacienţii sunt stabili. Cei doi care au fost operaţi se recuperează după intervenţia chirurgicală”, au transmis reprezentanţii unităţii sanitare.
Aceşti au precizat că, probabil, săptămâna viitoare pacienţii se vor externa.
Conform datelor făcute publice vineri după-amiază de Ministerul Sănătăţii, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – Floreasca se află: un bărbat de 68 de ani – operat de urgenţǎ şi supus unor investigaţii imagistice suplimentare şi sub  monitorizare de specialitate; o femeie de 58 de ani –  fracturi la nivelul bazinului şi coloanei lombare; necesitând intervenţie chirurgicală; un bărbat de 86 de ani – fără leziuni post-traumatice; internat în secţia de chirurgie pentru monitorizare.
Trei persoane au murit şi 15 au fost rănite în urma exploziei produse vineri, într-un bloc din zona Calea Rahovei, din Sectorul 5 al Capitalei. Blocul a fost grav afectate. Au fost afectate şi un alt bloc din imediata apropiere, precum şi Liceul ”Dimitrie Bolintineanu”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.