Executivul a adoptat, miercuri, hotărârea privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectate de incendiul major produs în localitatea Vulcan, judeţul Braşov. Actul normativ prevede acordarea de ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populaţiei afectate de incendiul produs în data de 17 ianuarie 2023, în localitatea Vulcan.
Ajutoarele constau în materiale de construcţii (ciment, tablă, lemn) iar valoarea acestora se ridică la 88.065 lei. Produsele vor fi acordate din rezerva de stat, mai arată comunicatul de presă al Executivului.


























