Evenimentul ”La pas pe Calea Victoriei” nu a mai fost deschis, luni, din cauza vremii nefavorabile. Potrivit Primăriei Capitalei, în două zile, 60.000 de oameni au fost pe şoseaua pietonală.
Primăria Capitalei anunţă că evenimentul „La pas pe Calea Victoriei”, organizat prin Creart, pe tronsonul cuprins între Piaţa Victoriei şi Strada George Enescu, se închide astăzi, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile desfăşurării activităţilor în aer liber. Întrucât fiecare manifestare artistică prezentată în cadrul evenimentului este de stradă, organizatorii au luat decizia de a nu deschide cea de-a treia zi.
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
Una dintre cele mai importante străzi din centrul Bucureştiului a devenit pietonală la iniţiativa municipalităţii, iar timp de două zile s-a transformat într-un spaţiu urban alternativ: spectacole şi concerte, statui vivante, animatori pe picioroange, mimi, personaje pentru copii, păpuşi uriaşe, portretişti şi caricaturişti, ateliere creative pentru copii, spectacole de teatru, un studio foto mobil, face painting, program muzical susţinut de Corul bărbătesc „Armon” şi Corul Academic „Divina Armonie”, precum şi de prezenţa unor muzicieni stradali, care şi-au pus în valoare talentul la instrumente precum chitară, vioară, flaut, saxofon, violă, violoncel şi pian electric.
De asemenea, au fost organizate spectacole ale Teatrului Masca, precum „Zidul”, în scenariul şi regia lui Mihai Mălaimare.
Prima ediţie a evenimentului „La pas pe Calea Victoriei” a reuşit să însufleţească şi să coloreze una dintre cele mai frumoase străzi istorice din Bucureşti, oferind localnicilor şi turiştilor o experienţă incredibilă, la orice pas, cale de o promenadă, susţine Primăria Capitalei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...