Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc anunţă că a semnat contractul de furnizare pentru 18 autobuze electrice articulate. Valoarea contractului este de peste 16 milioane euro, finanţare obţinută din fonduri europene. Noile autobuze vor ajunge la Cluj-Napoca în următoarele 12 luni şi vor fi integrate în actuala flotă de transport public. 50% din flota de transport în comun a municipiului este verde şi nepoluantă. Contractul semnat cu Solaris Bus & Coach SP. Z.O.O. are valoarea de 83.131.020 lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Am semnat contractul de furnizare pentru 18 autobuze electrice articulate. Valoarea contractului: peste 16 milioane euro, finanţare obţinută din fonduri europene. Vineri, 17 martie, în Sala de sticlă a Primăriei municipiului Cluj-Napoca am semnat contractul de furnizare pentru un număr de 18 autobuze electrice articulate Solaris Urbino, cu o lungime de 18 metri şi capacitate de 131 persoane”, a scris primarul pe Facebook.
 
Emil Boc arată că noile autobuze electrice, cu o capacitate mai mare decât cele existente deja la Cluj-Napoca, vor deservi ruta Cluj-Napoca-Floreşti şi alte trasee din municipiu, în funcţie de solicitările clujenilor pentru noi linii de transport public şi analiza CTP Cluj-Napoca.
 
”Noile autobuze vor ajunge la Cluj-Napoca în următoarele 12 luni şi vor fi integrate în actuala flotă de transport public. 50% din flota de transport în comun a municipiului este verde şi nepoluantă. Contractul semnat cu Solaris Bus & Coach SP. Z.O.O. are valoarea de 83.131.020 RON şi cuprinde, pe lângă vehicule, 6 staţii de încărcare rapidă şi 18 staţii de încărcare lentă”, scrie edilul din Cluj-Napoca. 
 
Potrivit lui Boc, ”Municipiul Cluj-Napoca are în plan extinderea flotei de transport public prin achiziţionarea de autobuze electrice pentru a fi un oraş verde, nepoluant - urmărim creşterea calităţii vieţii - ca parte a reţelei europene de „100 de oraşe neutre din punct de vedere climatic”.
 
Primarul mai spune care sunt caracteristicile tehnice autobuze electrice articulate Solaris Urbino:
- capacitate totală de transport: 131 persoane, din care 44 pe scaune
- spaţiu pentru fotolii rulante
- spaţiu pentru cărucioare de copii
- rampă de acces
- lungime 18 m, înălţime 3,3 m, lăţime 2,55 m
- 6 staţii de încărcare rapidă: fiecare 3 autobuze livrate vor fi însoţite de o staţie de încărcare rapidă compatibilă cu soluţiile de încărcare deja existente în cadrul flotei CTP
- 18 staţii de încărcare lentă
- Wi-Fi şi camere de supraveghere.
 
”Pe lângă aceste 18 autobuze şi staţiile de încărcare aferente, deja finanţate prin PNRR, alte 22 autobuze şi staţii vor ajunge la Cluj prin proiecte depuse în cadrul altor programe operaţionale de finanţare din fonduri europene, totalul ridicându-se la 40 de autobuze noi în perioada următoare”, mai spune primarul. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.