Notar public din Bucureşti, trimis în judecată pentru evaziune fiscală/ Prejudiciul de peste 173.000 de lei, recuperat parţial

Notar public din Bucureşti, trimis în judecată pentru evaziune fiscală/ Prejudiciul de peste 173.000 de lei, recuperat parţial

Un notar public din Bucureşti a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru evaziune fiscală, fiind acuzat că a reţinut sau încasat, fără să plătească în termenul legal, impozite pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, impozitul pe veniturile din salarii sau contribuţiile de asigurări sociale şi de sănătate. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul adus statului, de peste 173.000 de lei, a fost recuperat parţial.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti informează că la data de 17 septembrie au fost finalizate cercetările, fiind dispusă de către procurorul de caz, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei persoane fizice, având calitatea de notar public, pentru săvârşirea infracţiunii de reţinerea şi neplata, încasarea şi neplata, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi/sau contribuţiilor prevăzute în anexa Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în formă continuată (13 acte materiale).

„În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că în perioada 25.10.2023 – 26.07.2025, inculpata, în calitatea sa de notar public, precum şi de titular al unui birou notarial individual situat pe raza municipiului Bucureşti, acţionând în mod repetat şi în baza unei rezoluţii infracţionale unice, ar fi încasat şi nu ar fi plătit, în termenul legal de 60 de zile de la scadenţă, impozite datorate pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, în cuantum de 156.151 de lei, respectiv ar fi reţinut şi nu ar fi plătit, în termenul legal de 60 de zile de la scadenţă, obligaţii fiscale în cuantum de 17.087 de lei, compuse din impozitul pe veniturile din salarii, în cuantum de 2.675 de lei, contribuţia de asigurări sociale, în cuantum de 10.293 de lei, şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, în cuantum de 4.119 de lei, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu total în cuantum de 173.238 de lei”, precizează sursa citată. 

Potrivit aceleiaşi surse, în cursul urmăririi penale, în scopul recuperării prejudiciului, a fost instituit sechestrul asigurător asupra a trei bunuri imobile ale inculpatei, aflate în Bucureşti. 

„Ulterior, având în vedere achitarea voluntară de către inculpată a sumei de 117.045 de lei, s-a dispus restrângerea măsurilor asigurătorii luate în cauză, până la concurenţa sumei de 56.193 de lei, corespunzătoare prejudiciului rămas nerecuperat, aferent infracţiunii imputate, fiind, totodată, propusă instanţei menţinerea acestor măsuri, astfel cum au fost restrânse de către procuror”, mai arată sursa citată.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră