Dr. Decebal Fodor, despre chirurgia robotică: E ca şi cum am fi în interiorul corpului uman, atât de real vedem structurile. Dacă eu mişc manetele în exterior 3 centimetri, în interior se mişcă doar un centimetru

Dr. Decebal Fodor, despre chirurgia robotică: E ca şi cum am fi în interiorul corpului uman, atât de real vedem structurile. Dacă eu mişc manetele în exterior 3 centimetri, în interior se mişcă doar un centimetru

Dr. Decebal Fodor, specializat în chirurgie robotică, povesteşte experienţa pe care un medic care operează cu ajutorul robotului chirurgical o trăieşte. ”Este o imagine imersivă, e ca şi cum am fi în interiorul corpului uman şi vedem structurile atât de real, încât avem impresia că suntem acolo”, spune medicul, arătând că orice mişcare pe care chirurgul o face cu manetele, în exterior, în corpul uman este mult redusă.

"Când m-am aşezat la consolă, efectiv nu-mi venea să cred că e real ceea ce trăiesc, pentru că robotul îţi permite să faci anumite gesturi. Vă dau câteva exemple: dacă eu mişc manetele în exterior 3 centimetri, în interior se mişcă doar un centimetru, raportul este 3 la 1. Gândiţi-vă dacă eu mişc ceva milimetric, cam cât de fină este mişcarea în interior. După aceea, braţele robotului sunt astfel articulate încât să îţi permită o rotaţie a instrumentului la 540 de grade. Nici măcar mâna umană nu poate face asta. Şi atunci poţi să faci fie disecţie, când efectiv te duci printre ţesuturi şi tai cu fineţe, astfel încât să laşi vasul sau nervul pe loc şi tu să îndepărtezi tot ce vrei să ridici de pe el", a explicat Decebal Fodor, joi seară, la Medika TV.
Chirurgul, care a realizat şi operaţii clasice, dar şi intervenţii laparoscopice, a afirmat că şi ceea ce vede un medic care operează cu robotul este total diferit faţă de imaginea din timpul unei operaţii realizate prin metode clasice.
"Imaginea este tridimensională. Dar nu doar că e tridimensională, nu e ca şi la cinema, este o imagine imersivă, e ca şi cum am fi în interiorul corpului uman şi vedem structurile atât de real, încât avem impresia că suntem acolo. E ceva fantastic şi prima dată m-am bucurat atât de mult şi am zis: Doamne, poate vreodată în viaţa asta am şi ocazia să lucrez cu un robot. Am început din 2024 şi atunci de fiecare dată când mă aşez la consolă, am sentimentul ăsta de recunoştinţă că sunt unul dintre chirurgii care au acces la cea mai avansată tehnologie", a adăugat Decebal Fodor.
Potrivit acestuia, nu se recomandă ca un chirurg să încerce de la începutul carierei sale să opereze cu robotul. Decebal Fodor a explicat că, dacă un medic nu a realizat anterior un anumit număr de operaţii deschise, un anumit număr de operaţii laparoscopice, nu are cum să înţeleagă pe deplin anatomia corpului uman.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră