Prefectura Capitalei a anunţat, vineri, în contextul prelungirii protestului angajaţilor de la STB, că a suplimentat efectivele de poliţie şi jandarmerie în zona staţiilor de metrou, atât în interior cât şi la exterior, în scopul asigurării unui flux normal, pentru prevenirea oricăror incidente şi aglomerări, precum şi efectivul de poliţie rutieră, care împreună cu poliţia locală asigură fluidizarea traficului în principalele intersecţii. Metrorex a informat cu privire la utilizarea întregii flote de trenuri, disponibilă pentru a prelua un flux cât mai mare de călători şi pentru reducerea timpilor de aşteptare în staţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În această dimineaţă, Prefectul Municipiului Bucureşti, Alexandra Vacaru, în virtutea atribuţiilor legale privind respectarea ordinii publice şi menţinerea climatului de pace socială, Directorul general al Poliţiei Capitalei, Bogdan Berechet, şi Directorul general al Jandarmeriei Bucureşti, Ionel-Cătălin Stegăroiu, au dispus măsuri operative, în sprijinul populaţiei afectate de greva lucrătorilor STB”, a anunţat Prefectura Capitalei. 

 

Astfel s-a dispus suplimentarea efectivelor de poliţie şi jandarmerie în zona staţiilor de metrou, atât în interior cât şi la exterior, în scopul asigurării unui flux normal, pentru prevenirea oricăror incidente şi aglomerări, în context pandemic.
 

De asemenea, a fost suplimentat efectivul de poliţie rutieră, care împreună cu poliţia locală asigură fluidizarea traficului în principalele intersecţii, şi informarea cetăţenilor aflaţi în staţiile STB, prin echipajele de poliţie şi jandarmerie, cu privire la situaţia generată de grevă.
 

Prefectura anunţă că Metrorex a informat cu privire la utilizarea întregii flote de trenuri, disponibilă pentru a prelua un flux cât mai mare de călători şi pentru reducerea timpilor de aşteptare în staţii.

Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti au continuat şi vineri protestul, astfel că nicio maşină nu a ieşit pe traseu, deşi există o decizie executorie a instanţei prin care greva este suspendată, fiind declarată ilegală.

Directorul general al societăţii, Adrian Criţ, a declarat la Digi 24 că situaţia este aceeaşi ca în ziua precedentă, acuzând încălcarea contractului colectiv de muncă. Protestatarii cer îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi creşterea salariilor, dar şi demisia directorului, dacă nu poate răspunde solicitărilor lor. Primarul Capitalei se află la sediul STB pentru negocieri.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.