Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a cerut reprezentanţilor firmei Search Corporation să ia măsuri pentru recuperarea întârzierilor înregistrate la mai multe proiecte din Moldova şi Bucovina, după ce reclamaţii în acest sens au fost făcute la şedinţa de analiză a acestor proiecte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Echipa tehnică a CNAIR, coordonată de directorul general Cristian Pistol, a avut o nouă şedinţă de analiză a evoluţiei proiectelor de infrastructură rutieră din regiunea Moldovei şi Bucovinei cu toţi cei implicaţi şi interesaţi de dezvoltarea acestora.

La discuţiile organizate în format mixt, cu prezenţă fizică şi online, au participat şi au avut intervenţii reprezentanţii Asociaţiei "„Împreună pentru A8", Cătălin Urtoi şi Ionel Apostol, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, deputatul USR Iulian Bulai, fostul secretar de stat USR în Ministerul Transporturilor Adrian Covăsnianu, directorul general al Search Corporation, Florin Răducu.

"Echipa CNAIR a discutat aspectele tehnice cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai societăţii civile şi ai prestatorilor care au contracte cu Compania pentru realizarea proiectelor din această zonă a ţării, dar şi cu membri ai Parlamentului. Toti ce prezenţi au ridicat problema întârzierilor mari existente pe anumite obiective şi au reclamt faptul că firma Search Corporation tergiversează nejustificat termenele contractuale. Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a solicitat imperativ reprezentantului Search Corporation să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea întârzierilor înregistrate", arată CNAIR.

La şedinţă s-a făcut şi o sinteză a evoluţiei proiectelor finanţate prin PNRR, concluzia fiind că s-au înregistrat progrese în ultimele 3 luni, iar o mare parte dintre întârzierile înregistrate în perioada anterioară au fost diminuate.

Potrivit CNAIR, situaţia actualizată a proiectelor analizate este următoarea:

Autostrada Ploieşti – Buzău

Stadiu septembrie 2021

-Studiul de Fezabilitate aprobat în cadrul CTE CNAIR SA

-Aviz MTI obţinut

- Acordul de Mediu obţinut

-Avizul CI obţinut

- Proiect Tehnic aprobat

- Hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, aprobată

- Hotărârea de Guvern pentru declanşarea procedurilor de expropriere –Judetul Buzău, aprobată

- Procedura de executie lucrări, în data de 01.06.2021 – lansată

- DTAC în curs de elaborare

Stadiu Actual

- Este depus la MTI DTAC pentru lotul 1 pentru obţinerea Autorizatiei de Construire.

- DTAC pentru loturile 2 si 3 - au fost analizate de Verificatorii de proiect

- Au fost transmise rapoartele de analiză.

 

Autostrada Buzău – Focşani

Stadiu septembrie 2021

- Studiu de Fezabilitate revizuit - în curs de elaborare

- Studiu Geotehnic -în curs de elaborare

- Proiect Tehnic - în curs de elaborare

- Demersuri pentru semnarea protocolalelor de colaborare cu ABA, BUZAU,IALOMITA pentru obţinerea avizului de gospodărire a apelor - în curs

Stadiu Actual

- Studiu de Fezabilitate revizuit final - predat în data de 07.10.2021

- Studiu Geotehnic final - predat în data de 13.10.2021.

- Proiect Tehnic revizuit - predat în data de 18.10.2021.

- Protocoale de colaborare cu ABA Siret, Buzău, Ialomiţa pentru obtinerea avizului de gospodarire a apelor -semnate în data de 18.11.2021

- Urmează emiterea avizului.

- Studiul de Fezablitate - aprobat de CNAIR S.A

- Studiul de Fezabilitate - fost aprobat în CTE MTI

- Indicatorii tehnico economici -avizati de Consiliul Interministerial în data de 11.01.2022

- Proiectul tehnic a fost receptionat in data de 13.12.2021

- Urmează să fie avizat in CTE CNAIR dupa aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotarare de Guvern.

 

Autostrada Focşani – Bacău 

Stadiu septembrie 2021

- Studiu de fezabilitate revizia 1 - în curs de elaborare.

- Semnarea protocolului de colaborare cu ABA SIRET pentru obţinerea avizului de gospodărire a apelor - demersuri în curs

Stadiu Actual

- Studiul de fezabilitate, revizia 1 - transmis către CNAIR S.A. în data de 11.10.2021.

- Studiul de fezabilitate revizia 2 - transmis în data de 09.11.2021.

- Protocolul de colaborare cu ABA Siret pentru obtinerea avizului de gospodărire a apelor - a fost semnat.

- Studiul de fezabilitate, revizia 3 - transmis în data de 23.12.2021

 

Autostrada Bacău – Paşcani

Stadiu septembrie 2021

- Studiu de fezabilitate, revizia 4 - în curs de elaborare.

- Semnarea protocolului de colaborare cu ABA SIRET pentru obţinerea avizului de gospodărire a apelor - demersuri în curs

- Identificarea unei societăţi pentru realizarea forajelor / puţurilor de prospecţiune FP1 şi FP2 solicitate de INHGA pentru realizarea Studiului Hidrogeologic -în curs

- Foraje suplimentare pentru nodul rutier dintre A7 şi A8 - în curs

- Studiul Hidrogeologic blocat până la finalizarea forajelor / puţurilor de prospecţiune solicitate de INHGA

Stadiu Actual

- Studiu de fezabilitate revizia 4 - transmis în data de 11.10.2021

- Studiu de fezabilitate revizia 5 -transmis în data de 01.12.2021.

- Protocolul de colaborare cu ABA Siret pentru obtinerea avizului de gospodărire a apelor - semnat în data de 18.11.2021.

- Forajele suplimentare pentru nodul rutier dintre A7 şi A8 - finalizate

- Forajele / puţurile de prospectiune FP1 si FP2 solicitate de INHGA pentru realizarea Studiului Hidrogeologic - finalizate.

- Studiul Hidrogeologic - finalizat în data de 16.12.2021

- Proiectul tehnic, revizia 1 - în curs de elaborare.

 

Autostrada Paşcani – Suceava

Stadiu septembrie 2021

- Analiza multicriterială 2 - aprobată

- Tema de proiectare pentru Studiile Geotehnice - transmisă către CNAIR S.A -în data de 17.09.2021

- Investigaţii geotehnice – demarate

- Studiul de Fezabilitate - în curs de elaborare

- Certificatele de urbanism – obţinute

Stadiu Actual

- Analiza multicriteriala 2 - aprobată în data de 04.08.2021

- Tema de proiectare pentru Studiile Geotehnice - aprobată de CNAIR S.A

- Investigatiile geotehnice - realizate în proportie de 26%.

- Nodurile Rutiere - analizate în cadrul CT Siguranţa Circulaţiei în data de 09.12.2021

- Soluţiile de amenajare a nodurilor rutiere avizate în cadrul CT Siguranţa Circulaţiei - în data de 12.01.2022

- Studiul de Fezabilitate - în curs de elaborare

- Certificatele de urbanism - obiţnute.

- Activităţi pentru obţinerea avizelor şi acordurilor necesare - demarate.

- Activităţi pentru obţinerea Acordului de Mediu – demarate

 

Autostrada Suceava – Siret

Stadiu septembrie 2021

- Analiza multicriterială 2 - a fost aprobată

- Tema de proiectare pentru Studiile Geotehnice - transmisă către CNAIR S.A în data de 14.09.2021

- Investigaţii geotehnice - demarate

- Studiul de Fezabilitate - în curs de elaborare

- Certificatul de urbanism – obţinut

Stadiu Actual

- Tema de proiectare pentru Studiile Geotehnice - aprobată de CNAIR S.A

- Investigaţiile geotehnice - realizate în proporţie de 13%.

- Nodurile Rutiere - analizate în cadrul CT Siguranţa Circulaţiei în data de 12.01.2022 -Studiul de Fezabilitate - in curs de elaborare

- Activităţi pentru obţinerea Acordului de Mediu – demarate

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.