Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor. Legea merge la promulgare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, republicată, în vederea introducerii posibilităţii încheierii contractului PAD în cadrul aceluiaşi contract cu alte asigurări facultative emise de alţi asigurători în sistem de coasigurare, a adaptării cerinţelor care trebuie îndeplinite de către PAID, conform noului regim de supraveghere Solvabilitate II, a liberalizării accesului în acţionariatul PAID, în condiţiile Legii nr.24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a clarificării obligativităţii încheierii contractului PAD pentru toate imobilele cu destinaţia de locuinţe, indiferent dacă acestea sunt sau nu utilizate în acest scop, a modificării unor prevederi cu privire la dreptul de despăgubire în cazul construcţiilor la care au fost realizate modificări neautorizate asupra structurii de rezistenţă, a introducerii posibilităţii ca PAID să poată prelua activitatea de constatare şi evaluare a prejudiciilor, precum şi stabilirea cuantumului despăgubirii de la asigurătorii care au eliberat contractul PAD, a simplificării schimbului de informaţii între societăţile de asigurare şi PAID, precum şi a abrogării contravenţiilor în cazul nerespectării obligaţiei persoanelor fizice de a încheia contractul PAD.

Astfel, propunerea legislativă reglementează câţiva termeni precum:

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

„dezastru natural – formă de manifestare a riscurilor de cutremur de pământ, alunecare de teren şi inundaţii ca fenomene naturale, care generează prejudicii materiale;

contract PAD - contract de asigurare a locuinţei împotriva dezastrelor naturale, în temeiul căruia asigurătorul se obligă să plătească asiguratului despăgubirea totală sau parţială, în condiţiile şi în limitele stabilite de prezenta lege şi de normele emise în aplicarea acesteia;

Pool de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale denumit în continuare PAID - societate de asigurare şi/sau de reasigurare, constituită cu scopul de a gestiona asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva dezastrelor naturale.”

reînnoire – emiterea unui nou contract de asigurare pentru aceleaşi riscuri asigurate, conform legislaţiei în vigoare, cu aceleaşi date de identificare ale asiguratului şi ale locuinţei asigurate la un moment anterior expirării perioadei de valabilitate, pentru care perioada de valabilitate are continuitate;

coasigurare – operaţiunea prin care PAID împreună cu cel puţin un alt asigurător subscrie riscurile de cutremur de pământ, alunecare de teren şi inundaţii ca fenomene naturale; PAID răspunde faţă de asigurat în limitele obligaţiilor sale, stabilite prin prezenta lege şi reglementările emise în aplicarea acesteia”.

De asemenea, persoanele fizice şi juridice asigură împotriva dezastrelor naturale, în condiţiile prezentei legi, toate construcţiile cu destinaţia de locuinţă, înregistrate cu această destinaţie în evidenţele organelor fiscale, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora şi pentru care s-a păstrat în fapt destinaţia de locuinţă.

„În cazul construcţiilor cu destinaţia de locuinţă aflate în coproprietate sau care au părţi de uz comun, se încheie câte un contract de asigurare obligatorie pentru fiecare locuinţă în parte, indiferent dacă aceasta mai este utilizată sau nu în acest scop; în acest caz, prima de asigurare se plăteşte pentru fiecare locuinţă în parte”, mai prevede proiectul.

Locuinţele situate în clădirile expertizate tehnic în condiţiile legii de către experţi tehnici atestaţi şi încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic nu se asigură pentru dezastre naturale prin contracte PAD, până la data recepţiei efectuate la terminarea lucrărilor de consolidare a clădirilor.

Dovada existenţei asigurării obligatorii PAD o constituie contractul de asigurare PAD sau contractul de asigurare în care PAID are calitate de coasigurător.

„Societăţile de asigurare nu pot încheia asigurări facultative pentru acea locuinţă care nu are încheiată în prealabil o asigurare obligatorie PAD; sunt exceptate în acest caz locuinţele situate în clădiri încadrate în categoria I de risc seismic”, conform sursei citate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.