Delfinariul din Constanţa va fi extins, urmând ca după ce se va întâmpla acest lucru să mai fie cumpăraţi şi alţi delfini pe lângă cei doi existenţi. Valoarea investiţiei este de aproximativ cinci milioane de euro, iar banii vor veni de la Ministerul Turismului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Consilierii judeţeni din Constanţa, reuniţi miercuri într-o şedinţă ordinară, au aprobat proiectul "Extindere Delfinariu, municipiul Constanţa" şi indicatorii tehnico-economici faza SF/DALI.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, a declarat jurnaliştilor, la finalul şedinţei, că se lucrează la acest proiect de mai bine de un an şi jumătate, discuţiile fiind începute pe vremea când Mircea Titus Dobre era ministrul Turismului, fiind continuate şi în mandatul lui Bogdan Trif.

"Este un alt proiect la care am lucrat. A durat un an şi jumătate, a fost de pe vremea când domnul Dobre era ministrul Turismului, au continuat cu domnul ministru Trif. Este un proiect de aproape cinci milioane de euro. Sperăm ca în perioada următoare să semnăm şi finanţarea", a explicat preşedintele CJ Constanţa, care a precizat că banii pentru extinderea Delfinariului vor veni de la Ministerul Turismului.

Directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, Adrian Bîlbă, a declarat, la finalul şedinţei de CJ, că dacă Delfinariul va fi mărit atunci ar putea fi aduşi mai mulţi delfini.

"Vorbim despre o extindere, o casă mai mare pentru aceşti delfini şi bineînţeles că în situaţia în care avem o casă mai mare ne putem permite să aducem şi alţi delfini, născuţi în condiţii de control uman sau captivitate, şi care vor întregi o familie mai mare a unor animale care îşi doresc grupul. Recomandarea internaţională şi românească este ca grupul să fie de minim două şi ideal şase exemplare. Ăsta este motivul pentru care într-o casă mai mare vom putea aduce mai mulţi delfini. Este motivul pentru care acum avem doar doi delfini, pentru că avem o suprafaţă de doar 250 de metri, faţă de un minim de 800, cum cere legea, din 2023. Până în 2023 funcţionăm aşa cum suntem la ora actuală", a explicat directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii.

El şi-ar dori să fie aduşi între patru şi şase delfini, iar aceştia vor avea posibilitatea să facă pui.

"Vrem să aducem 4,5,6 exemplare. Acest proiect a fost gândit de o echipă a Consiliului Judeţean şi care împreună cu un proiectant a reuşit să realizeze o casă interesantă pentru delfini, o casă care înseamnă inclusiv un bazin de retenţie, un bazin de separaţie, înseamnă posibilitatea de a realiza chiar şi pui la Delfinariu Constanţa", a mai spus directorul Adrian Bîlbă.

Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii este o instituţie publică aflată sub tutela Consiliului Judeţean Constanţa. În cadrul Complexului se află Delfinariul, Acvariul, Planetariul şi Observatorul Astronomic, Microrezervaţia şi expoziţia de păsări exotice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.