Consiliul Judeţean Ilfov şi Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea demarează, marţi, campania de conştientizare şi prevenţie a cancerului de col uterin şi a cancerului de sân, pacientele beneficiind de o serie de teste gratuite pentru depistarea maladiilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De Ziua Mondială a Luptei împotriva Cancerului, Consiliul Judeţean Ilfov şi Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea demarează campania de conştientizare şi prevenţie a cancerului de col uterin şi a cancerului de sân.


Evenimentul va avea loc la Spitalul de Obstetrică Ginecologie din Buftea, cu participarea managerului Spitalului de Ginecologie, Florentina Rudeanu, medicului primar obstetrică-ginecologie, Ala Danilceac, medicului primar radiologie şi imagistică medicală, Maria Săvulea şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache. 

”140 de români mor de cancer în fiecare zi. La noi în ţară, numai în 2018, maladia a luat peste 50 000 de mii de vieţi, potrivit estimărilor făcute de Centrul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate. Cei mai mulţi află de boală atunci când este în stadiu avansat. O treime din cancere pot fi prevenite, spun specialiştii. Un simplu control ne poate salva  viaţa! În România, decesele din cauza cancerului s-au dublat din din 2009 până în 2018 potrivit raportului Jurnalului European de Oncologie 2018”, au transmis organizatorii campaniei. 

 

Primul pas în prevenţia cancerului de col uterin este o vizită la ginecologie.

Dacă, în urma consultului, specialistul observă semne de HPV, recomandă analize - testare HPV sau examen citologic (testul Papanicolau). Primul pas în prevenţia cancerului de sân este ecografia sau mamografia.

Aceste pachete de analize sunt gratuite la Spitalul de Ginecologie Buftea.

”Screeningul este posibil GRATUIT pentru că spitalul a fost dotat cu aparatura
necesară şi poate face investigaţiile în regie proprie”, au mai transmis organizatorii campaniei. 

Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea este în administrarea CJ Ilfov, iar în
perioada 2012-2019 investiţiile s-au ridicat la valoarea de 4.670.000 lei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.