Candidatul USR-PLUS pentru Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand, a refuzat, miercuri seară, participarea în studioul Digi 24 la o emisiune, ea intervenind telefonic şi explicând că „din precauţie” a decis să nu intre în contact cu alte persoane după ce preşedintele Biroului Electoral Sector 1 a fost diagnosticat cu COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Clotilde Armand a intervenit, miercuri seară, telefonic la o emisiune la Digi 24 la care fusese invitată, ea explicând că a preferat să nu se prezinte în studio în baza „principiului de precauţie”, după ce în media au apărut informaţii conform cărora preşedintele Biroului Electoral al Sectorului 1 a fost infectat cu SARS-CoV-2.

„Eu sunt obosită, pentru că această vigilenţă de care vorbeam, înseamnă nopţi nedormite. (...) Faptul că preşedintele Biroului Electoral de sector ar avea COVID nu este o informaţie confirmată, este o informaţie care a apărut pe media controlată de PSD. Nu ştim, se pare că s-ar fi testat la centrul lui Tudorache, la centrul Caraiman (...) sunt multe lucruri care nu le înţelegem. În orice caz, este principiul de precauţie” a spus Armand.

Ea a susţinut centrul la care s-a testat pentru COVID-19 preşedintele Biroului Electoral al Sectorului 1 realizează teste pentru COVID-19 doar dimineaţa între orele 7 si 8 , iar rezultatele se dau după trei zile.

„Nu am avut o întâlnire cu preşedintele Biroului Electoral de sector (...) de când a început acest proces se trage de timp să închidem aceste secţii de votare, nu ar fi trebuit să dureze atât de mult, nu sunt atât de multe, acum vedem că a apărut şi problema asta cu COVID”, a precizat Clotilde Armand.

Preşedintele Biroului Electoral Sector 1 Nicolae Sprîncu a fost confirmat la infecţia cu noul coronavirus au declarat surse ale instituţiei pentru News.ro.
 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.