Premierul Florin Cîţu a afirmat, miercuri, că merge foarte bine campania de vaccinare din ţara noastră, România fiind în top şase din Uniunea Europeană, precizând că până în prezent au fost vaccinate peste 500.000 de persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Campania de vaccinare merge foarte bine. Pe 25 eram pe locul 1 în UE în ceea ce priveşte media de vaccinări zilnice. Rămânem în top şase în ceea ce priveşte vaccinările, toată campania de vaccinare, deci 2,5% din populaţie este vaccinată. Cu resursele limitate pe care le avem, România reuşeşte să rămână în top. Da, şi România şi alte ţări din UE au trebuit să îşi reaşeze campania de vaccinare pe termen foarte scurt pentru că companiile producătoare de vaccinuri şi-au ajustat producţia şi a trebuit să analizăm situaţia. Dar în condiţiile date totuşi România are campanie de vaccinare de succes, avem peste 500.000 de oameni vaccinaţi”, a declarat Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern. 
 
El a precizat că obiectivul nu se modifică, acela de a fi vaccinaţi până la sfârşitul lunii septembrie 10,4 milioane de oameni. 
 
“Deşi au primit săptămâna trecută mai puţin cu 93.000 de vaccinuri nu a fost afectată decât 20-30 de mii de persoane, am reuşit să găsim soluţii şi în aceste condiţii. Dar nu acesta este obiectivul, acela de a fi pe locul 1 în UE, obiectivul este de a vaccina cât mai rapid, cât mai mulţi oameni şi campania de vaccinare să aibă un efect în societate. De aceea am ales medicii la început şi persoanele vârstnice pentru că ne gândim şi la efectele asupra sistemului de sănătate. Dar chiar şi cu aceste probleme pe termen scurt rămân aceleaşi obiective pe care le avem cu toate companiile producătoare de vaccin, să ajungem să vaccinăm în septembrie 10,4 milioane de oameni, obiectivul nu se schimbă, poate doar să fie atins mai rapid. Şi să avem 2,4 milioane de vaccinuri făcute la 29 martie. Sunt obiective pe care ni le asumăm pe baza contractelor pe care le avem în acest moment, în special cu compania Pfizer. Celelalte companii vin pe rând. Repet, campanie de vaccinare în România merge bine, în ciuda tuturor celor care credeau că nu putem să facem faţă şi am reuşit să fim şi pe locul 1 în Europa în această campanie”, a mai afirmat premierul. 
 
Întrebat dacă ia în calcul ca România să acţioneze în instanţă Pfizer pentru nerespectarea calendarului de livrare, Florin Cîţu a răspuns: “Am văzut aceste discuţii, până acum Pfizer nu pare că nu a respectat pentru că ce nu s-a dat săptămâna trecută am primit săptămâna aceasta, dozele de vaccin, le-am primit, au fost compensate. Până la urmă primim toate dozele, este clar că a fost o întârziere de o săptămână. Discuţiile sunt la nivelul Comisiei Europene, mai sunt şi alte companii, Astra Zeneca, vom vedea care va fi decizia. România nu va lua o decizie unitară pentru că aceste contracte nu sunt făcute între România şi Pfizer, sunt făcute de UE”.
 
De asemenea, el a fost întrebat cum va fi făcută vaccinarea românilor din Diaspora şi a celor din Republica Moldova. 
 
“Cetăţenii românii care au domiciliul în altă localitate sunt şi probleme de mobilitate, să îi aduci acasă, tot felul de probleme de logistică, încercăm să găsim o soluţie şi pentru cetăţenii românii. Pentru Republica Moldova există o promisiune din partea Guvernului României de 200 de mii de doze pe care le vom livra în perioada următoare”, a transmis primul ministru. 
 
El a anunţat şi câte doze de vaccinuri vor veni de la Moderna în perioada următoare. 
 
“Moderna, cred că sunt vreo 60.000 de doze, aşteptăm să fie până la 90.000 de doze în perioada următoare. Dacă veneau puţin mai repede nu ar fi trebuit să facem acea ajustare pentru că era exact ce nu primisem în săptămâna respectivă de la Pfizer. Moderna şi Pfizer sunt la fel, nu există diferenţe. Dacă aş fi putut să mai fac un vaccin Moderna ca să arăt că nu este nicio problemă, aş fi făcut şi acest vaccin, din păcate atunci nu erau. Nu este nicio diferenţă, Ministerul Sănătăţii a prezentat acest lucru.  (...) Cred că vor fi centre de vaccinare care vor avea cabinete diferite de vaccinare unde poţi să te vaccinezi cu Moderna sau cu Pfizer. Un centru are mai multe cabinete şi atunci utem să facem diferenţierea pe cabinete. (...) De la Moderna primim cam 14.000 săptămânal .Ei s-au ţinut oarecum de program”, a mai declarat Florin Cîţu.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.