CFR Călători a anunţat că luni a avut loc o acţiune a angajaţilor Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive (SCRL) Braşov şi CFR SA, fiind oprite trenuri pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Galaţi şi Iaşi. CFR Călători a precizat că SCRL Braşov se află în insolvenţă, personalul acesteia fiind cu drepturile salariale la zi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Protestul spontan feroviar ce are loc astăzi, 20 decembrie 2021, nu se datorează CFR Călători. Este o acţiune sindicală feroviară a angajaţilor de la S.C.R.L. Braşov SA şi a CFR SA, ca urmare a prorogării până la data de 01.01.2023, a legii 195/2020, privind Statutul Personalului Feroviar, legiferată prin OUG 130/17.12.2021”, a transmis CFR Călători, luni, printr-un comunicat de presă.
Compania precizează că Societatea Comercială de Reparaţii Locomotive C.F.R. – S.C.R.L. Braşov SA este filială a CFR Călători SA, fiind la ora actuală în procedură de insolvenţă. 
“Pentru CFR Călători SA, S.C.R.L. Braşov SA este un furnizor de servicii care pe bază contractuală asigură şi realizează mentenanţa curentă, reparaţii planificate şi accidentale ale materialului rulant motor al CFR Călători. Pentru prestaţia efectuată de SCRL către CFR Călători plăţile sunt efectuate la zi, nefiind înregistrate restanţe. Personalul salariat aparţinând SCRL are toate drepturile încasate la zi (salarii, bonuri de masă, etc)”, a precizat sursa citată.
Pe raza regionalei Iaşi personalul aparţinând CFR SA a oprit trenurile CFR Călători în staţiile Iaşi, Paşcani, Roman şi Bacău cu semnalul pe culoarea roşie, fiind afectate trenurile 6002, 6461, 5603, 5401, 5432, 1541, 5402, 5461, 5415. De asemenea, acţiunea personalului aprarţinând CFR SA afectează circulaţia trenurilor şi pe raza regionalelor Bucureşti, Craiova, Galaţi.
“În intervalul orar 9:00- 9:30 s-a reluat lucrul la SCRL Braşov în condiţii normale. Protestul SCRL nu a afecat circulaţia trenurilor CFR Călători.În situaţia în care circulaţia trenurilor va fi afectată de continuarea protestului la CFR SA, pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare”, a mai anunţat CFR Călători.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.