Drumurile naţionale şi judeţene din Brăila şi Tulcea rămân închise, din cauza condiţiilor meteo, pentru toate categoriile de autovehicule, joi după-amiază, excepţie făcând, în Brăila, DN 22, DN 22B şi DN 23. Şi în Ialomiţa drumurile sunt închise, cu excepţia unor porţiuni din DN 2cşi DN 1A, artere închise traficului mai fiind în judeţele Constanţa, Buzău şi Călăraşi, în timp ce pe altele se circulă cu restricţii. De asemenea, este întrerupt traficul feroviar pe Magistrala 300 Predeal - Braşov, pe Magistrala 501 Siculeni - Adjud şi pe Secţia de ferată 502 Ilva - Vatra Dornei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că situaţia traficului la ora 14:00 arată că, în judeţele Brăila şi Tulcea, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a decis ca, în continuare, drumurile naţionale şi judeţene să fie închise pentru toate categoriile de vehicule, cu excepţia celor de intervenţie.

În judeţul Brăila, excepţie fac DN 22B Brăila - Galaţi, DN 23 Brăila - Focşani şi DN 22 Brăila - Râmnicu Sărat, care s-au redeschis circulaţiei publice.

De asemenea, tronsonul kilometric 10+600 de metri (Bucureşti) - 64 (Lehliu) al Autostrăzii A2 Bucureşti - Constanţa a fost deschis circulaţiei publice. Începând cu ora 14:00, s-a redeschis şi tronsonul kilometric 144 - 212, între localităţile Feteşti şi Constanţa.

În judeţul Ialomiţa, toate drumurile naţionale şi judeţene sunt închise, cu excepţia DN 2 (E85), de la limita cu judeţul Ilfov - Urziceni - limita cu judeţul Buzău şi DN 1D Urziceni - limită cu judeţul Prahova.

În judetul Constanţa, DN 2A Hârşova - Ovidiu şi DN 22 Ovidiu -Tulcea sunt închise traficului rutier, din cauza viscolului.

În Buzău, tot din cauza viscolului, circulaţia este întreruptă pe DN 2B Buzău - Brăila şi DN 2C Buzău - Slobozia.

În Călăraşi, din acelaşi motiv, traficul este oprit pe DN 3 Călăraşi - Lehliu, iar DN 21 Călăraşi - Slobozia a fost redeschis doar pentru circulaţia autoturismelor.

De asemenea, sunt restricţii rutiere, arată Infotrafic.

În judeţul Botoşani, traficul rutier este restricţionat peste 7,5 tone pe DE 58 Botoşani - Suceava şi DE 58 Botoşani - Iaşi, în judeţul Constanţa, traficul rutier este restricţionat peste 7,5 tone pe DN 22C Cernavodă - Murfatlar, DN 3 Ostrov - Murfatlar, DN 22 Ovidiu - Tulcea, DN 22A Hârşova - Tulcea, DN 2A Hârşova - Ovidiu şi DN 38 Agigea - Negru Vodă; în judeţul Iaşi, traficul rutier este restricţionat peste 7,5 tone pe DN 28 Roman - Târgu Frumos, DN 28A Târgu Frumos - Paşcani şi DN 28B Târgu Frumos - Hârlău.

În ceea ce priveşte traficul feroviar, Centrul Infotrafic anunţă că pe Magistrala 300 Predeal - Braşov, la ieşirea din staţia CF Timişu de Sus (în judeţul Braşov), un pantograf s-a defectat. Din acest motiv, traficul feroviar este întrerupt, iar deplasarea mai multor trenuri de călători va fi afectată.

Pe Magistrala 501 Siculeni - Adjud, traficul feroviar este blocat, la kilometrul 129+900 (localitatea Nădejdea), din cauza unui copac care a căzut pe şina de cale ferată.

Pe Secţia de ferată 502 Ilva - Vatra Dornei, traficul feroviar este blocat din cauza unui copac care a căzut pe şina de cale ferată. Două trenuri de călători, care circulă pe relaţia Suceava - Ilva Mică şi retur, au fost anulate din cauza condiţiilor meteorologice

În schimb, traficul aerian nu a fost afectat de fenomenele meteorologice.

În ceea ce priveşte traficul maritim şi fluvial, în judeţul Constanţa, din cauza vântului puternic, toate porturile şi-au suspendat activitatea.

"Atenţionăm că în zonele aflate sub cod roşu se poate lua oricând decizia închiderii totale a circulaţiei rutiere pentru toate categoriile de autovehicule. Recomandăm conducătorilor auto ca pe drumurile aflate sub cod portocaliu să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate", arată Centrul Infotrafic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.