Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a afirmat, după întâlnirea de marţi cu reprezentanţii asociaţiilor părinţilor şi elevilor, referitor la greva din învăţământ, că Executivul are disponibilitatea de a continua dialogul până când profesorii vor reveni la catedră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Astăzi Guvernul a continuat dialogul cu toţi cei implicaţi în procesul care vizează educaţia copiilor noştri, de aceea astăzi a fost o întâlnire la care domnul premier Nicolae Ciucă, alături de domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu şi de doamna ministru al Educaţiei Ligia Deca au participat pentru a discuta alături de reprezentanţii elevilor şi părinţilor despre nevoia de finanţare, de sprijinire şi de reformă a ceea ce trebuie să se întâmple în sistemul din educaţie, după adoptarea legilor educaţiei, dar iată şi după eforturile semnificative pe care acest Guvern le-a făcut în ultimul an şi jumătate pentru a oferi educaţiei un buget cât mai aproape de necesar 2 miliarde lei, bugetul suplimentat al anului 2022, în pofida situaţiei complicate din economie şi societate, la care s-au adăugat cele 6 miliarde lei alocate sistemului de învăţământ din România pentru acest an, alături de cele 3,6 miliarde euro din PNRR, oferă baze solide în a avea progrese în ceea ce oferă astăzi sistemul educaţiei. Ne dorim cu toţii ca deblocarea situaţiei generate de greva din învăţământ să poată permite continuare implementării măsurilor pe care Guvernul le-a pregătit pentru a veni în optimizarea sistemului de învăţământ. Aceste lucruri au fost prezentate de către domnul premier la întâlnirea cu reprezentanţii elevii şi părinţilor”, a afirmat Dan Cărbunaru, într-o conferinţă de presă susţinută, marţi la Palatul Victoria.

El a mai spus disponibilitatea la dialog a Executivului se menţine până când profesorii vor reveni la catedră.

„După cum ştiţi, dialogul pe care Guvernul îl realizează cu reprezentanţii sindicatelor este în derulare. Disponibilitatea la dialog se menţine până la finalizarea acestui proces care ar trebui să aducă înapoi toţi profesorii la catedră, alături de elevi, mai ales că suntem la final de an şi în special copiii din clasa a VIII-a, elevii din clasa a XII-a au nevoie să-şi clarifice rapid situaţia şi să nu-şi sporească emoţiile legate de examenele care îi aşteaptă”, a completat Cărbunaru. 

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, marţi, în întâlnirea cu reprezentanţii părinţilor şi elevilor că va face oricâte întâlniri sunt necesare pentru a opri greva dar nu pot depăşi cadrul legal şi s-a întrebat unde este elevul în aceste revendicări ale sindicatelor. Şeful Executivului a mai spus că ordonanţa cu măsurile anunţate pentru cei din educaţie vor intra vineri în Guvern pentru adoptare, potrivit unor surse politice.

Prim-ministrul a mai precizat, despre greva din educaţie, că nu crede că în momentul de faţă este momentul prin care să putem să rezolvăm problemele blocând anul şcolar. Şeful Executivului a arătat că sunt unele chestiuni pe care le-a discutat la întâlnirea cu sindicatele care sunt foarte greu de îndeplinit în momentul de faţă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.